În comentariul anterior m-am concentrat exclusiv pe nuanțarea părții de început a articolului. Problema cu modificarea legii nu este neapărat a Stelei, ci una sistemică. În România se fac legi cu dedicație nu doar după 1990. Așa s-a întîmplat pe la 1900 cu calea ferată Ploiești - Vălenii de Munte, în legătură cu care s-a făcut echipa de fotbal Tricolorul CFPV (Calea ferata Ploiesti-Valeni), o fuziiune între Tricolorul Ploiești și „Societatea de Transport Militar pentru Rezerva de Stat”. Inițial, Calea ferată trebuia să facă legătura între Văleni de Munte și Valea Călugărească, dar proiectul a fost modificat în funcție de locurile unde aveau proprietăți diverși sus-puși județeni (Prahova) ai vremii. Ceea ce credem că este o anomalie a tranziției post-socialiste pare să aibă rădăcini adînci. Sportul este doar o suprafață a unui conglomerat care are un mod de funcționare ce a scăpat sau a preluat parțial regulile de funcționare ale capitalismului ante-, inter-belic ori post-socialist și cele ale regimului economic centralizat. Totul a funcționat într-un sistem binecunoscut al relațiilor / rețelelor locale. De pildă, așa s-au construit fabrici la Mizil după noua împărțire administrativ-teritorială, prin influența lui Paul Niculescu-Mizil (Relaxa, Filatura); la fel s-a construit o echipă foarte bună de divizia B în anii 80-90 (ASA Mizil, Steaua Mizil), pe relații personale (lucrez la o carte dedicată fotbalului mizilean în care am în vedere aspectele astea) și specularea unei strategii la nivelul MApN de creare a unui micro-sistem fotbalistic de subzistență a fotbalului departamental. La fel a făcut și Dinamo cu alte echipe din primele două divizii (Victoria, Flacăra Moreni ș.a.).
.
Referindu-mă la partea a doua a articolului, cred că este o diferență importantă între o finanțare din partea unui minister, care are niște misiuni foarte clar definite, mai ales într-un stat NATO, și o finanțare din partea unei administrații publice locale, care printre atribuții o are și pe cea a susținerii sportului local. Principala rațiune a existenței sportului într-un minister de forță este pregătirea fizică a militarilor. Așa se întîmplă în celelalte state NATO. Așa a fost în România și în perioada interbelică. A existat atunci, în 1928, o campioană care avea în componență militari: Colțea Brașov, apărută ca o filială a echipei bucureștene Colțea. Dar, surpriză, și atunci a existat polemica profesionist-amator, generată de disputa dintre Colțea Brașov și Brașovia Brașov. În cele din urmă, Colțea Brașov a dispărut, la fel ca altă echipă militară (Fulgerul CFR Chișinău). Existau la acea vreme campionate militare, jandarmerești - Gazeta sporturilor este plină de știri despre aceste competiții. Revenind, sportul militar există la nivel mondial, la nivel profesionist funcționînd doar pentru anumite ramuri sportive. Există chiar și un Campionat Mondial al Sportului Militar. Mulți dintre competitori participă și la Olimpiade, dar este vorba de sporturi care sunt foarte apropiate de pregătirea fizică militară (atletism, lupte, scrimă, călărie, rugby etc.) Ar mai fi o rațiune pentru care sportul militar este menținut la CSA Steaua: performanța construită de stat într-un format centralizat, așa cum se întîmplă în învățămînt. Sunt încurajate vîrfuri, care au în urmă multe alte cazuri de renunțări, carne de tun. Performanța de laborator este generatoare de imagine, sursa unor amăgiri continue. Compteiția de imagine între CSA Steaua și CS DInamo continuă, a se vedea cazul David Popovici. Și, da, sportul de masă care s-ar putea susține cu acele zeci de milioane, nu prea există. Nu există acces la terenurile de sport, așa cum era înainte de 1990. Steaua este o problemă de bani și imagine pentru cei din MApN, iar susținătorii CSA sunt captivii acestei secvențe a generalilor. Bădălan, Zissu și alții au motivele lor, în vreme ce Tudorel Stoica, Balint sau Lăcătuș sunt de partea nostalgiei. Fotbalul nu există, este un pretext. Fotbalul este în altă parte.
Nu mi-am propus să intru în detalii în ceea ce privește istoria Stelei. Am explicat foarte pe scurt traseul de la club de stat la Gigi Becali și înapoi la armată doar pentru a contextualiza problema pe care am vrut să o discut, adică legile date cu dedicație. Legat de Gigi Becali, știi că am mai avut discuția, dar eu rămân la părerea că el (împreună cu toată generația aia de patroni/acționari/finanțatori) a contribuit la degenerarea fotbalului românesc în ciuda banilor pe care i-a băgat (și pe care i-a înmulțit, de fapt). Da, situația era nasoală și la stat în anii ăia, dar soluția când simți tuberculoza nu e să fumezi mult în speranța că un cancer te scapă de prima problemă. Din păcate, fotbalul românesc cam asta a făcut. Oamenii ăștia au fost toxici pe o grămadă de niveluri. Altfel sunt de acord că armata nu are de ce să finanțeze sportul profesionist (la fel cum nici BNR nu ar avea de ce să facă asta, ca să nu creadă cineva că am ceva cu Steaua).
Am făcut un tablou al acestei degenerări cu portretele majorității patronilor, investitorilor, acționarilor, pe secvențele importante ale echipelor din divizia A din anii 90 pînă acum. Cel mai stabil a fost clubul unde a ajuns Gigi Becali. Cu toate bubele pe care le are (am participat la protestul „Fii patron, nu antenor!”), brandul Steaua a supraviețuit datorită lui. A fost singurul pe care l-au găsit Păunescu și Pițurcă. În formatul AFC a venit, acolo s-a implicat, nu la CSA. Aia a fost realitatea tranziției, care i-a scos în față pe acei patroni, majoritatea cu legături sulfuroase la nivel de servicii. Nu prea se știe că la începutul anilor 90, George Copos le făcuse magazine Samsung unor arbitri de divizia Națională, printre ei și Ion Crăciunescu. Dar fotbalul era o mlaștină dinainte de 1990, nu putea apărea o Albă ca Zăpada.
Premisă greșită, dpmdv, la articolul cu Steaua. Un pic de research pe Arcanum, în presa vremii, ar aduce un pic de adevăr în cazul Steaua. Banii au fost mulși de la club de conducerea exclusiv militară de pînă la începutul lui 1998, cînd devine necesară o desprindere a secției de fotbal de clubul polisportiv. O făcuseră înainte Rapidul (1993), Dinamo (1994), Universitatea Craiova. De ce s-a întîmplat la Steaua atît de tîrziu? Cele patru participări în grupele noului format al Ligii Campionilor aduseseră clubului Steaua din nou imagine, dar mai ales bani: din participare și din transferuri. Suficient de mulți ca să fie tentanți pentru conducerea clubului. Era perioada de tranziție cînd inflația era în creștere galopantă, cînd se făceau bani din tot ce se putea (în Ministerul de Interne, în trupele de grăniceri de pildă, unde am lucrat, embargoul impus fostei Iugoslavii era spart de traficul de benzină pe Dunăre; ofițerii de rang înalt puneau soldații să le crească zeci de vite). Încă din 1995 diverși afaceriști dădeau tîrcoale industriei de apărare: presa semnala în septembrie 1995 (România liberă) interesul clanului Păunescu, cei care eșuaseră in calitate de patroni, investitori la Universitatea Craiova (este interesant de investigat și cazul trecerii acestui club prin mai multe administrații patronale, care pînă la deposedarea lui Mititelu de către federație și PSD, nu a avut aceleași probleme pe care le-a avut ulterior Steaua - explicația cred că este în banii generați de participările in Liga Campionilor).
În momentul 1998 apare AFC Steaua, condusă de Viorel Păunescu. Cine era personajul? Încă de la sfîrsitul anilor '70 gestiona barul Melody: vara pe litoral, în restul anului în București. Loc de făcut bani frumoși, loc protejat de autorități. A se citi articolele din presa vremii despre activitățile artistice de la Melody. Acolo puteau fi deseori găsiți și fotbaliștii de la Steaua și Dinamo. Viorel Păunescu era un foarte cunoscut al lor, mai ales al lui Pițurcă, mare amator al unor astfel de locuri. Viorel Păunescu îl avea pe fratele George Păunescu, fost director al secției de import-export și director al secției de valută în cadrul Ministerului Comerțului Exterior din vremea lui Nicolae Ceaușescu. După 1990, numele lui este legat de falimentul Bancorex. În anii de existență ai AFC Steaua, problemele financiare se adîncesc. Cauzele căderii clubului sînt în perioada 1994-2000. Presa din acea perioadă a tot scris despre banii din transferuri care nu se regăseau la club. Așa a apărut Gigi Becali ca posibil creditor. Tot presa scrisa că în 1997 Viorel Păunescu lua masa regulat la Lido cu Pițurcă și verii Becali. Oameni cu bani. Pe vremea aceea, aceeași presă scrisă că Gigi construia o biserică în Pipera, pe cea din Piața Sfatului (Brașov) o repara - avea bani deja, doar că îi băga în biserici și la cazinouri. Numai bun de muls. Ceea ce nu știau Viorel Păunescu și Victor Pițurcă era că:
1. Aromânii știu să facă și să-și gestioneze banii. Celor care nu îl scot pe Gigi Becali din "cioban" le-ar fi utile niște lecturi despre supraviețuirea aromânilor peste tot pe unde au mers și ce contribuții au avut (Grecia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Serbia, România, Ungaria, Austria). Sînt lucruri mai puțin cunoscute.
2. În plan strict familial, Gigi Becali a fost un supraviețuitor. Familiile Becali (părinții lui și ai fraților Ioan și Victor), ca și ale multor aromâni așezați în Banat, au fost deportate politic în Bărăgan / Balta Brăilei - sunt utile lecturi din cărțile de istorie orală care acoperă fenomenul (proiectul Smarandei Vultur).
Da, așa cum este Gigi Becali, necioplit, lăudăros, jignitor, sexist, pentru Steaua a fost colac de salvare în anii cînd Viorel Păunescu eșuase, un fals salvator după eșecul generalilor. Devenit acționar majoritar la AFC, schimbă forma de organizare in SC. Firesc, dacă vrei mai mult decît supraviețuire și tăierea scurgerii de bani, așa cum se întâmplase în timpul administrării CSA și AFC. Fotbalul nu poate supraviețui fără bani. Competițiile europene aduc mai mult decît supraviețuire, asigura stabilitate financiară: sursa pierdută și prost gestionată de AFC și CSA. Cînd dinspre MApN se pronunță "furt", deși nu a existat vreun dosar penal, se reclamă pierderea sursei financiare.
În rest, este liber la realități contra-factuale: nu Steaua a jucat cu Valencia, Villareal, Betis, Rapid, Middlesbrough, Real, Lyon, Arsenal, Ajax, Chelsea etc.
În comentariul anterior m-am concentrat exclusiv pe nuanțarea părții de început a articolului. Problema cu modificarea legii nu este neapărat a Stelei, ci una sistemică. În România se fac legi cu dedicație nu doar după 1990. Așa s-a întîmplat pe la 1900 cu calea ferată Ploiești - Vălenii de Munte, în legătură cu care s-a făcut echipa de fotbal Tricolorul CFPV (Calea ferata Ploiesti-Valeni), o fuziiune între Tricolorul Ploiești și „Societatea de Transport Militar pentru Rezerva de Stat”. Inițial, Calea ferată trebuia să facă legătura între Văleni de Munte și Valea Călugărească, dar proiectul a fost modificat în funcție de locurile unde aveau proprietăți diverși sus-puși județeni (Prahova) ai vremii. Ceea ce credem că este o anomalie a tranziției post-socialiste pare să aibă rădăcini adînci. Sportul este doar o suprafață a unui conglomerat care are un mod de funcționare ce a scăpat sau a preluat parțial regulile de funcționare ale capitalismului ante-, inter-belic ori post-socialist și cele ale regimului economic centralizat. Totul a funcționat într-un sistem binecunoscut al relațiilor / rețelelor locale. De pildă, așa s-au construit fabrici la Mizil după noua împărțire administrativ-teritorială, prin influența lui Paul Niculescu-Mizil (Relaxa, Filatura); la fel s-a construit o echipă foarte bună de divizia B în anii 80-90 (ASA Mizil, Steaua Mizil), pe relații personale (lucrez la o carte dedicată fotbalului mizilean în care am în vedere aspectele astea) și specularea unei strategii la nivelul MApN de creare a unui micro-sistem fotbalistic de subzistență a fotbalului departamental. La fel a făcut și Dinamo cu alte echipe din primele două divizii (Victoria, Flacăra Moreni ș.a.).
.
Referindu-mă la partea a doua a articolului, cred că este o diferență importantă între o finanțare din partea unui minister, care are niște misiuni foarte clar definite, mai ales într-un stat NATO, și o finanțare din partea unei administrații publice locale, care printre atribuții o are și pe cea a susținerii sportului local. Principala rațiune a existenței sportului într-un minister de forță este pregătirea fizică a militarilor. Așa se întîmplă în celelalte state NATO. Așa a fost în România și în perioada interbelică. A existat atunci, în 1928, o campioană care avea în componență militari: Colțea Brașov, apărută ca o filială a echipei bucureștene Colțea. Dar, surpriză, și atunci a existat polemica profesionist-amator, generată de disputa dintre Colțea Brașov și Brașovia Brașov. În cele din urmă, Colțea Brașov a dispărut, la fel ca altă echipă militară (Fulgerul CFR Chișinău). Existau la acea vreme campionate militare, jandarmerești - Gazeta sporturilor este plină de știri despre aceste competiții. Revenind, sportul militar există la nivel mondial, la nivel profesionist funcționînd doar pentru anumite ramuri sportive. Există chiar și un Campionat Mondial al Sportului Militar. Mulți dintre competitori participă și la Olimpiade, dar este vorba de sporturi care sunt foarte apropiate de pregătirea fizică militară (atletism, lupte, scrimă, călărie, rugby etc.) Ar mai fi o rațiune pentru care sportul militar este menținut la CSA Steaua: performanța construită de stat într-un format centralizat, așa cum se întîmplă în învățămînt. Sunt încurajate vîrfuri, care au în urmă multe alte cazuri de renunțări, carne de tun. Performanța de laborator este generatoare de imagine, sursa unor amăgiri continue. Compteiția de imagine între CSA Steaua și CS DInamo continuă, a se vedea cazul David Popovici. Și, da, sportul de masă care s-ar putea susține cu acele zeci de milioane, nu prea există. Nu există acces la terenurile de sport, așa cum era înainte de 1990. Steaua este o problemă de bani și imagine pentru cei din MApN, iar susținătorii CSA sunt captivii acestei secvențe a generalilor. Bădălan, Zissu și alții au motivele lor, în vreme ce Tudorel Stoica, Balint sau Lăcătuș sunt de partea nostalgiei. Fotbalul nu există, este un pretext. Fotbalul este în altă parte.
Nu mi-am propus să intru în detalii în ceea ce privește istoria Stelei. Am explicat foarte pe scurt traseul de la club de stat la Gigi Becali și înapoi la armată doar pentru a contextualiza problema pe care am vrut să o discut, adică legile date cu dedicație. Legat de Gigi Becali, știi că am mai avut discuția, dar eu rămân la părerea că el (împreună cu toată generația aia de patroni/acționari/finanțatori) a contribuit la degenerarea fotbalului românesc în ciuda banilor pe care i-a băgat (și pe care i-a înmulțit, de fapt). Da, situația era nasoală și la stat în anii ăia, dar soluția când simți tuberculoza nu e să fumezi mult în speranța că un cancer te scapă de prima problemă. Din păcate, fotbalul românesc cam asta a făcut. Oamenii ăștia au fost toxici pe o grămadă de niveluri. Altfel sunt de acord că armata nu are de ce să finanțeze sportul profesionist (la fel cum nici BNR nu ar avea de ce să facă asta, ca să nu creadă cineva că am ceva cu Steaua).
Am făcut un tablou al acestei degenerări cu portretele majorității patronilor, investitorilor, acționarilor, pe secvențele importante ale echipelor din divizia A din anii 90 pînă acum. Cel mai stabil a fost clubul unde a ajuns Gigi Becali. Cu toate bubele pe care le are (am participat la protestul „Fii patron, nu antenor!”), brandul Steaua a supraviețuit datorită lui. A fost singurul pe care l-au găsit Păunescu și Pițurcă. În formatul AFC a venit, acolo s-a implicat, nu la CSA. Aia a fost realitatea tranziției, care i-a scos în față pe acei patroni, majoritatea cu legături sulfuroase la nivel de servicii. Nu prea se știe că la începutul anilor 90, George Copos le făcuse magazine Samsung unor arbitri de divizia Națională, printre ei și Ion Crăciunescu. Dar fotbalul era o mlaștină dinainte de 1990, nu putea apărea o Albă ca Zăpada.
Premisă greșită, dpmdv, la articolul cu Steaua. Un pic de research pe Arcanum, în presa vremii, ar aduce un pic de adevăr în cazul Steaua. Banii au fost mulși de la club de conducerea exclusiv militară de pînă la începutul lui 1998, cînd devine necesară o desprindere a secției de fotbal de clubul polisportiv. O făcuseră înainte Rapidul (1993), Dinamo (1994), Universitatea Craiova. De ce s-a întîmplat la Steaua atît de tîrziu? Cele patru participări în grupele noului format al Ligii Campionilor aduseseră clubului Steaua din nou imagine, dar mai ales bani: din participare și din transferuri. Suficient de mulți ca să fie tentanți pentru conducerea clubului. Era perioada de tranziție cînd inflația era în creștere galopantă, cînd se făceau bani din tot ce se putea (în Ministerul de Interne, în trupele de grăniceri de pildă, unde am lucrat, embargoul impus fostei Iugoslavii era spart de traficul de benzină pe Dunăre; ofițerii de rang înalt puneau soldații să le crească zeci de vite). Încă din 1995 diverși afaceriști dădeau tîrcoale industriei de apărare: presa semnala în septembrie 1995 (România liberă) interesul clanului Păunescu, cei care eșuaseră in calitate de patroni, investitori la Universitatea Craiova (este interesant de investigat și cazul trecerii acestui club prin mai multe administrații patronale, care pînă la deposedarea lui Mititelu de către federație și PSD, nu a avut aceleași probleme pe care le-a avut ulterior Steaua - explicația cred că este în banii generați de participările in Liga Campionilor).
În momentul 1998 apare AFC Steaua, condusă de Viorel Păunescu. Cine era personajul? Încă de la sfîrsitul anilor '70 gestiona barul Melody: vara pe litoral, în restul anului în București. Loc de făcut bani frumoși, loc protejat de autorități. A se citi articolele din presa vremii despre activitățile artistice de la Melody. Acolo puteau fi deseori găsiți și fotbaliștii de la Steaua și Dinamo. Viorel Păunescu era un foarte cunoscut al lor, mai ales al lui Pițurcă, mare amator al unor astfel de locuri. Viorel Păunescu îl avea pe fratele George Păunescu, fost director al secției de import-export și director al secției de valută în cadrul Ministerului Comerțului Exterior din vremea lui Nicolae Ceaușescu. După 1990, numele lui este legat de falimentul Bancorex. În anii de existență ai AFC Steaua, problemele financiare se adîncesc. Cauzele căderii clubului sînt în perioada 1994-2000. Presa din acea perioadă a tot scris despre banii din transferuri care nu se regăseau la club. Așa a apărut Gigi Becali ca posibil creditor. Tot presa scrisa că în 1997 Viorel Păunescu lua masa regulat la Lido cu Pițurcă și verii Becali. Oameni cu bani. Pe vremea aceea, aceeași presă scrisă că Gigi construia o biserică în Pipera, pe cea din Piața Sfatului (Brașov) o repara - avea bani deja, doar că îi băga în biserici și la cazinouri. Numai bun de muls. Ceea ce nu știau Viorel Păunescu și Victor Pițurcă era că:
1. Aromânii știu să facă și să-și gestioneze banii. Celor care nu îl scot pe Gigi Becali din "cioban" le-ar fi utile niște lecturi despre supraviețuirea aromânilor peste tot pe unde au mers și ce contribuții au avut (Grecia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Serbia, România, Ungaria, Austria). Sînt lucruri mai puțin cunoscute.
2. În plan strict familial, Gigi Becali a fost un supraviețuitor. Familiile Becali (părinții lui și ai fraților Ioan și Victor), ca și ale multor aromâni așezați în Banat, au fost deportate politic în Bărăgan / Balta Brăilei - sunt utile lecturi din cărțile de istorie orală care acoperă fenomenul (proiectul Smarandei Vultur).
Da, așa cum este Gigi Becali, necioplit, lăudăros, jignitor, sexist, pentru Steaua a fost colac de salvare în anii cînd Viorel Păunescu eșuase, un fals salvator după eșecul generalilor. Devenit acționar majoritar la AFC, schimbă forma de organizare in SC. Firesc, dacă vrei mai mult decît supraviețuire și tăierea scurgerii de bani, așa cum se întâmplase în timpul administrării CSA și AFC. Fotbalul nu poate supraviețui fără bani. Competițiile europene aduc mai mult decît supraviețuire, asigura stabilitate financiară: sursa pierdută și prost gestionată de AFC și CSA. Cînd dinspre MApN se pronunță "furt", deși nu a existat vreun dosar penal, se reclamă pierderea sursei financiare.
În rest, este liber la realități contra-factuale: nu Steaua a jucat cu Valencia, Villareal, Betis, Rapid, Middlesbrough, Real, Lyon, Arsenal, Ajax, Chelsea etc.