Adevărat, mulțumesc! Eu eram la bunici, la țară, aveam doar 10 ani - campionatele de fotbal = vacanță pentru mine în perioada aia.
În noapte aia, vecinul bunicilor care avea o rabă de 8 tone (mașina de serviciu), a ieșit cu ea pe stradă și i-a adunat în remorcă pe toți de pe la porți, cu steagurile găurite, încă nebăgate la naftalină. S-au învârtit prin sat ore bune chiuind și urlând. Eu a doua zi făceam „duble” printre cârciumăresele lu' mamaie.
Acum că ai scris îmi dau seama că și la mine e asocierea asta cu vacanța de vară. Era mișto în anii pari. Terminai școala, plecai la țară sau pe la mare, prindeai meciurile României de la campionate. Era la alt nivel vara.
Mulțumesc pentru amintirea asta Andrei. A fost într-adevăr o seară. Eu am reușit să ies la Universitate atunci, pentru că eram deja student. :)) Însă a fost, probabil, ultima oară când am simțit cu naționala acea bucurie neîntinată nici de pesimism, nici de cinismul vieții adulte.
Sunt invidios, chiar și după 24 de ani :). Altfel genul ăla de senzații erau minunate, tânjesc mult să le mai trăiesc, să fac cumva să scap de cinismul ăsta.
Adevărat, mulțumesc! Eu eram la bunici, la țară, aveam doar 10 ani - campionatele de fotbal = vacanță pentru mine în perioada aia.
În noapte aia, vecinul bunicilor care avea o rabă de 8 tone (mașina de serviciu), a ieșit cu ea pe stradă și i-a adunat în remorcă pe toți de pe la porți, cu steagurile găurite, încă nebăgate la naftalină. S-au învârtit prin sat ore bune chiuind și urlând. Eu a doua zi făceam „duble” printre cârciumăresele lu' mamaie.
Acum că ai scris îmi dau seama că și la mine e asocierea asta cu vacanța de vară. Era mișto în anii pari. Terminai școala, plecai la țară sau pe la mare, prindeai meciurile României de la campionate. Era la alt nivel vara.
Mulțumesc pentru amintirea asta Andrei. A fost într-adevăr o seară. Eu am reușit să ies la Universitate atunci, pentru că eram deja student. :)) Însă a fost, probabil, ultima oară când am simțit cu naționala acea bucurie neîntinată nici de pesimism, nici de cinismul vieții adulte.
Sunt invidios, chiar și după 24 de ani :). Altfel genul ăla de senzații erau minunate, tânjesc mult să le mai trăiesc, să fac cumva să scap de cinismul ăsta.