Mai puține flori, mai multe mingi
Fotbalul nu are gen, ci doar stereotipuri
Părerea ediției
De când eram copil cică "fii mai feminină"
Madam în copaci de când eram mică
Rup mandibule de când eram mică
Maidan fotbal de când eram mică
Am ales citatul ăsta din piesa Copilul Color al lui Bruja pentru că exprimă atât de bine cum ne influențează de mici normele de gen plăcerea de a juca fotbal. Presiunea pe fete este să fie mai feminine. Ce înseamnă asta? Să nu te cațeri în copaci, să nu te aperi dacă ești agresată și, foarte important pentru tema ediției, să nu joci fotbal. Așa că am ales ca ediția a 2-a din newsletter să fie despre femeile din sportul ăsta, că tot apare aproape de 8 martie. Deci, de ce merită ele mai degrabă mingi de fotbal decât flori?
Jocul care ne înnebunește pe mai mult de jumătate din oamenii de pe planetă are de multe ori aura de vector de schimbare socială. Mulți sportivi care au luat atitudine în cauze sociale; istoria jocului e plină de icoane care au câștigat meciurile contra reprezentanților unor puteri statale sau economice; discutăm constant despre modul în care jocul colectiv poate să transgreseze clasele sociale. Vorbim mult despre poveștile pozitive ale fotbalului, dar câteodată ne și îmbătăm cu apă caldă, după cum a zis Victor Pițurcă.
Fotbalul este în egală măsură și un sport foarte conservator. Și, pentru că mingea sau poarta nu au, de fapt, nici o vină în toată povestea, voi reformula. Cei care au avut puterea în fotbal de-a lungul istoriei sale au fost foarte conservatori; iar până de curând, oamenii ăștia au fost de un singur fel: bărbați. Nu v-ați întrebat niciodată de ce avem amintiri olimpice sau mondiale de la handbal, tenis, gimnastică și multe alte sporturi jucate de femei, dar de la fotbal ele lipsesc? Despre asta voi vorbi azi.
De ce femeile fotbaliste trebuie să tragă mult mai mult decât bărbații ca să poată juca?
O să sar rapid peste greutățile indirecte pe care fetele trebuie să le ridice în copilărie. De mult prea multe ori, tinerele fete sunt constrânse să nu se bage la sport. Barierele pornesc de la motive puternic argumentate de genul „o fată nu face asta” până la unele care țin de libidinoșenie și miștouri obosite. Nu intru în detalii; dacă vrei să descoperi mai multe, just Google it sau roagă femeile de lângă tine să îți povestească ora de sport din liceu sau generală... și, foarte important, ascultă-le.
Așadar, dăm legătura pe terenul mare. Principalul motiv pentru care jocul feminin e azi într-o stare mai proastă decât cel masculin e că fotbalistele NU AU FOST LĂSATE să facă fotbal într-un mod organizat. În multe țări cu tradiție în sport, fotbalul feminin a fost interzis formal timp de mai multe decenii; în Franța între 1933 și 1970, în Germania între 1955 și 1970, în Marea Britanie între 1921 și 1971. La noi fotbalul feminin se oficializează abia în 1990, deși se practica informal în perioada comunistă. Formalizarea este esențială pentru dezvoltarea jocului. Fără ea, adică fără competiții, structuri și specialiști, fotbalul rămâne la nivelul cel mai de jos. Or, dacă o femeie talentată de la noi spera în anii '80 să prindă maidanul sau terenul fabricii, un bărbat cu caracteristici similare avea la dispoziție resursele unui întreg stat, așa cum au beneficiat jucătorii de la Steaua sau Dinamo pe final de comunism. Astfel, fotbalul feminin a trebuit să o ia de la 0 cu multe decenii în spatele celui masculin, care a avut la dispoziție mult mai mult timp ca să crească.
Pornind de aici, dezvoltarea oricum a fost băgată cu greu în seamă. În general, federațiile au renunțat la interdicții mai mult datorită presiunii publice decât a convingerii că regulile vechi erau greșite. Asta a făcut ca resursele investite în repararea acestor nedreptăți să fie, timp de ani de zile, minime. Evident, exagerez. Au fost 0. Nu trebuie să mă crezi pe mine, ci pe jucătoarele noastre care au făcut o grămadă de sacrificii, fără nici o susținere. Arhiva fotbalistelor spune poveștile multora dintre ele. Dacă Hagi sau Ilie Dumitrescu beneficiau în anii '90 de resurse masive din partea federației și a statului, Lucia Cormoș Ghioc, jucătoare a României în aceeași perioadă, trebuia să își spele singură echipamentul ca să aibă în ce să joace. Într-un interviu pentru Arhiva Fotbalistelor ea își amintește că
Ne-au dat tricouri și trening, și când l-am spălat, l-am pus pe sârmă, cum se făcea atunci, să se vadă de la zece blocuri că scrie ROMÂNIA.
Atât de mari au fost diferențele. Dacă un bărbat selecționat la lot putea să se gândească doar la antrenamente și la meciuri, o jucătoare trebuia să își găsească resurse ca să trăiască, să se ocupe de multe ori singură de pregătire, să își spele echipamentul sau să aibă grijă de casă. Realitățile astea au produs niște inegalități enorme care sunt ca dracu de greu de reparat.
După zeci de ani de interdicții și alții lungi de lehamite din partea celor care decid distribuția banilor în fotbal, e mult de lucrat la recuperare. Și nu e ca și cum azi FRF-ul are un plan coerent sau o viziune de dezvoltare, chiar dacă există și niște îmbunătățiri punctuale. La nivel de spectatori, de exemplu, una dintre cele mai mari e folosirea stadionului Arcul de Triumf pentru meciurile naționalei feminine, după ce ani de zile jucătoarele au fost trimise la Voluntari sau prin alte izolări. Era o ipocrizie ca FRF-ul sau presa să se plângă de lipsa de interes pentru fotbalul feminin când federalii alegeau lanul de porumb pentru jocurile oficiale. Rar zic de bine despre federație, dar mutarea jocurilor naționalei feminine în București a fost o decizie excelentă.
Mai e, însă, mult de muncă pentru a nivela cât de cât diferențele. Multe se văd, încă, direct. Un exemplu care m-a frapat recent vin din campania „Modele de femeie”, o inițiativă lăudabilă a FRF-ului care pune în valoare emanciparea unor jucătoare importante ale României. Printre alte personaje, Ioana Bortan, jucătoare în Liga 1 la Olimpia Cluj și componentă a lotului național este prezentată ca
o fotbalistă cu normă întreagă și al doilea job.
Evident, ea merită tot respectul pentru eforturile pe care le face pentru fotbal. Pe de altă parte, ar fi util ca Burleanu și colegii să își pună și niște semne de întrebare pornind de la cazul ei. De ce o jucătoare trebuie să aibă un al doilea job? Probabil pentru că veniturile din fotbal nu îi asigură un standard de viață decent. Sper că e evident pentru oricine că ideea de job secundar pentru unii ca Drăgușin, Coman sau oricare jucător al naționalei masculine e o caterincă frumoasă.
Până când genul ăsta de situații nu vor dispărea din peisajul nostru fotbalistic mai avem mult de muncă. O spun la persoana 1 pentru că e și de datoria bărbaților să reparăm tâmpeniile făcute de ăia dinaintea noastră. Decât un simplu la mulți ani de 8 martie, poate că e mai frumos să susții din tribună și naționala feminină, nu doar pe cea masculină. Crede-mă, merită.
PS: Dacă cineva bagă argumentul că e normal ca fotbaliștii de la noi să câștige peste femei pentru că sunt mult mai buni la jocul ăsta, îi urez un an de calitatea fotbalului local.
Ce nu s-a dat la gazetă
Un component din Echipa Națională a Artiștilor Fotbaliști s-a cuplat cu fosta concurentă de la X Factor
Ai citit titlul unei știri găsită în Gazeta Sporturilor pe 6 decembrie 2023. În schimb, un titlu pe care sigur nu l-ai citit în aceeași zi a fost: „Aseară, echipa de fotbal feminin a României a pierdut la limită meciul contra Croației din Liga Națiunilor”. Nu l-ai citit, pentru că nu s-a scris. Lipsa de expunere media a fotbalului feminin este extrem de problematică. Nu din cine știe ce rațiuni woke, ci pentru că ne creează percepții distorsionate care ne deconectează de la realitate.
Dacă nu se discută despre asta avem senzația că fotbalul feminin nu prea există, ceea ce accentuează stereotipul că femeile nu prea au treabă cu sportul. Dacă nu vedem meciuri la TV ni se adâncește senzația că nivelul jucătoarelor este mult mai scăzut decât cel al bărbaților, în ciuda faptului că există fotbaliste foarte bune (și sigur mult mai capabile decât artiștii fotbaliști). Dacă presa nu ne vorbește despre modele feminine e mai greu ca fetele tinere să considere fotbalul o opțiune interesantă. Iar dacă ziariștii nu ne arată care sunt barierele de care femeile se lovesc în cariera fotbalistică (mult mai multe și mai grele decât cele care apar în fața bărbaților) nu vom înțelege niciodată o parte din defectele societății noastre ca să ne gândim după aia cum să le reparăm.
Unii spun că presa nu are de ce să dea mai multă importanță fotbalului feminin pentru că sportul nu atrage, iar media depinde vital de numărul de urmăritori. Pe scurt, argumentul e tembel. Singura explicație pentru deciziile astea editoriale luate pe partea economică este sexismul.
În primul rând, există platforme independente ținute de oameni pasionați care dau constant informații despre fotbalul feminin de la noi. Printre cele mai cunoscute e Fotbal Feminin România care nu are în spate nici SuperSponsori, nici vreo corporație și nici mii de urmăritori. Dacă ele pot, cu ceva pasiune și un pic de creativitate în descoperirea unor resurse financiare alternative, sigur poate și SuperGSP să bage niște știri la ziar. Cu brandul pe care îl are, ditamai ziarul are acces și la alte surse de finanțare din care să plătească niște jurnaliști care să scrie pe subiect. Nu banii sunt problema, ci lipsa de interes.
În al doilea rând, conform datelor FRF, pe care le-am preluat tot de pe platforma menționată anterior, în 2023 fotbalul feminin de la noi a strâns peste 600.000 de vizionări. Măcar niște știri după meci tot merita numărul ăsta. Lipsa lor arată clar că alegerea nu are treabă cu finanțele, ci cu refuzul mai mult sau mai puțin asumat al unei realități. Asta ca să nu mai zic că ideea de media care prezintă doar ce se vinde e profund nocivă pentru noi toți. Nu mă lungesc cu asta, o explică George foarte bine.
Atâta tip cât tratează atât de inegal fotbalul feminin, locul unor platforme media este în același sac de gunoi cu toți ceilalți care au ridicat bariere de-a lungul anilor în fața celor care doar au vrut să joace. Nici o diferență.
Știai de asta?
Andreea scrie mult despre Rapid. Dar scrie bine, cu sufletul suporterului care își trăiește puternic echipa. De multe ori prefer genul ăsta de subiectivitate asumată decât ce scrie câte un editorialist obosit, obiectiv printre femei goale și declarații ale unei anumite oi.
Oricum, și dacă nu vrei să citești despre Rapid, găsești pe Ruj pe bară alte povești care să te prindă. Recomandarea mea: Nu ții cu o echipă pentru campionate câștigate 🥹
Fani patrimoniu
Ce se întâmplă când unul dintre cele mai populare cluburi din Turcia trebuie să joace cu tribunele închise și fentează frumos pedeapsa lăsând la meci doar femeile și copiii?
Nu strâmba, cu mustața ta!
Este cel mai bun jucător de bandă stânga din lume la momentul actual
Doar că nu e jucător, ci jucătoare. Așa o descrie Alfred Frankland, managerul lui Dick, Kerr Ladies FC, pe Lily Parr, starul echipei. Și în caz că te deranjează posibila subiectivitate a antrenorului, iată ce scria presa locală despre aceeași jucătoare la vârsta de 14 ani.
Probabil că nu există în toată țara un copil mai talentat. Nu numai că are viteză și controlează excelent mingii, dar fizicul său remarcabil îi permite să respingă provocările apărătorilor care o atacă.
Probabil că e prima dată când auzi de Dick, Kerr Ladies sau de jucătoarele sale. E normal. Echipa feminină din Anglia a fost printre cele mai populare din țară în preajma Primului Război Mondial, jucând cu tribunele pline1. Au fost multe meciuri cu peste 40.000 de spectatori. De ce nu s-a dezvoltat de atunci echipa la fel cum au făcut-o cluburile masculine de tradiție? În 1921 federația engleză le-a interzis cluburilor să mai lase femeile să le folosească stadioanele și bazele de antrenament. Atât.
FC Newsletter OST
Evident, această ediție a newsletter-ului nu se putea termina fără o coloana sonoră feminină. Am șovăit mult prin playlist-ul personal ca să aleg o piesă. Am oscilat între cântece ale unor femei care celebrau echipe locale și hit-uri ale vedetelor pop care s-au mai agățat de-a lungul anilor de popularitatea fotbalului… și mi-am pierdut vremea gândindu-mă ce să aleg. Alegerea era, de fapt, evidentă. Nu există un cântec mai reprezentativ pentru fotbal decât imnul Italia '90, Un'estate italiana, cu versurile și vocea vag răgușită a Giannei Nannini care te lovesc sufletește până te trezești în nopțile magice ale Coppa del Mondo. Eu nici nu am văzut campionatul ăla, fiind prea mic, dar dă-mi niște imagini din meciurile României cu piesa asta pe fundal și mi-am recreat instant atmosfera. Atât de bună e. Nu a existat un imn oficial care să exprime mai bine emoția fotbalului înainte și sigur nu a mai fost compus unul după aia. Și da, e și un bărbat pe piesă, dar să fim serioși, cine se gândește la ăla când o aude? Jumate dintre noi trebuie să căutăm pe Google ca să ne amintim cum îl cheamă. Deci, închide ochii, amintește-ți cum l-a driblat Hagi pe Maradona și dă play la: na na naaaa nanaaaaaaa
PS: FC Newsletter OST e un playlist pe care adun cântece dedicate fotbalului. Unele merg la petreceri, altele sunt bune ca să îți impresionezi tovarășii sau ca să ai pe ce să te emoționezi după câteva beri. Îl găsești aici. Va crește cu fiecare ediție. Primesc dedicații.