Candidat prezidențial, ultras pe interes
+ momente și schițe politice de sezon
Părerea ediției
M-am gândit mult dacă încă un text pe subiectul votului aduce ceva în plus și nu riscă mai mult să obosească și scriitorul și cititorii sau cititoarele, într-o perioadă după care cred că avem nevoie cu toții de o lungă odihnă. M-am hotărât să o fac, totuși, pentru că din toate poveștile spuse despre candidații pe care îi avem duminică la dispoziție, una a fost tratată superficial în spațiul public, într-o formă foarte simplistă. Și în cazul alegerilor noastre fotbalul poate explica lumea, așa cum zicea jurnalistul Franklin Foer, de aia e bine să îl înțelegem cum trebuie.
Vorbesc, evident, despre candidatul „șef de galerie”, așa cum este prezentat în multe materiale. Acum mulți ani am fost relativ apropiați, într-o perioadă a tinereții în care o parte din valorile personale erau destul de discutabile (am avut mare noroc cu prietena de atunci și cu o carte a lui Vintilă Mihăilescu care m-au făcut să îmi chestionez pentru prima dată niște certitudini). Pe de altă parte și cel care le promite azi orice românilor mima mult mai bine niște idei. Mi-a trebuit ceva vreme ca să îmi dau seama că nu a dat niciodată, de fapt, doi bani pe ele.
Vreau însă să discut despre cum șeful de galerie sau ultrasul (altă etichetă deșteaptă pe care am tot auzit-o) nu are nici o treabă relația pe care suporterii adevărați o au cu echipele pe care le iubesc, cu intensitatea cu care orice microbist trăiește meciurile favoriților. Sigur, a fost mult pe stadioane, dar acțiunile lui miros a interese de moment, printre care bișnița și influența socială.
Am auzit prima dată de om la un meci al lui FC Național la care apăruseră în peluză doi băieți de la Dinamo, membri ai unei brigăzi celebre de la începutul anilor 2000. Nu mai țin minte cum s-a ajuns la discuția despre individ, dar țin foarte bine minte replica unuia dintre ei la auzul numelui lui spusă doar pe jumătate în glumă: „pe ăsta când îl prind, îl bag într-un sac de gunoi și îl arunc pe un câmp în afara Bucureștiului”. Pe moment am râs, dar, după ceva vreme am aflat povestea de la alți câini.
Fiind un tip descurcăreț, actualul candidat știa unde se pot produce diferite materiale textile personalizate. În anii 2000 era greu să găsești o fabrică care să îți facă fulare sau broderii personalizate, așa că omul prinsese o nișă prin care mai făcea un ban. Asta, în sine, nu e ceva rău. Ca multe grupuri de atunci, dinamoviștii au dat o comandă prin intermediar. Problema a apărut când s-au trezit, întâmplător, cu unele materiale de-ale lor într-o vitrină bucureșteană. Întrebând cum au ajuns acolo, au descoperit că, de fapt, comanda fusese mai mare decât cerința grupului, materialele extra, făcute pe nașpa, fiind vândute către colecționari. Pentru grupurile ultras treaba asta e o mizerie sinistră; fularele sau broderiile sunt destinate membrilor grupului, nu au ce căuta la vânzare pe net. Cel care în anii respectivi încerca să editeze Revista Ultra știa, mai mult ca sigur că nu e ok, dar la 17 ani banii de bere erau limitați așa că nu i-a păsat de regulile unei lumi pe care mulți ani s-a mândrit că o reprezintă.
Când ne-am cunoscut direct am ales să las deoparte genul ăsta de povești. Până la urmă la vârsta respectivă mulți am făcut tâmpenii care nu trebuie să ne definească restul vieții… atâta timp cât evoluăm și ne schimbăm în ceva mai bun. Din păcate, privind înapoi din 2025, nu pare să fie cazul.
Dacă tot e prezentat insistent ca șef de galerie, s-a întrebat cineva care e galeria pe care a condus-o? Vă zic eu, niciuna. A avut un rol important la fondarea unor grupuri din peluza României, dar de la asta până la șef de galerie e distanță lungă. Una dintre primele condiții ar fi să ții cu o echipă. Subliniez „o echipă” pentru că nici un suporter care trăiește sportul ăsta cât de cât nu poate să țină cu mai multe, mai ales dacă vorbim despre același campionat. Sigur, unii avem și alte simpatii pe lângă iubirea principală, dar ea rămâne singură, nu o schimbi în funcție de rezultate sau cum mai poți bișnițări niște materiale și simpatii prin diferite peluze. Pe bune acum, ai avea încredere într-un om ți-ar spune că a ținut cu Steaua, cu Craiova, iar azi e fanatic după Farul? Nu în ideea că îi urmărește pentru că joacă frumos sau îi place vreun jucător, ci îi susține, cântă pentru ei, merge în deplasări, tot tacâmul. Pentru mine e un semn că persoana s-ar putea să nu fie tocmai de încredere. Ei bine, ultrasul nostru a trecut pe la toate. O spune și prin interviuri, nu e vreun secret.
De Steaua cică s-a dezis atunci când Gigi Becali a cumpărat echipa, fiind scârbit de modul în care oierul și-a bătut joc de trecutul roș-albastru. Probabil că tot cu scârbă a primit mai târziu tonele de brânză cadou de nuntă și banii de campanie de la același personaj care, vezi Doamne, s-a căit. Nu sunt eu prea religios, dar dacă Becali 2025 arată a om căit, atunci eu am marcat gol câștigător în ultimele minute ale unei finale de Liga Campionilor.
Bun, nu a mers în Ghencea, poate a meritat băgată o fisă în Bănie, unde omul și-a petrecut niște luni bune încercând să devină important în peluză. Relația cu Craiova nu a durat, însă, prea mult, probabil din cauză că a găsit acolo grupuri bine conturate care știau unde să își facă materialele, ceea ce nu îi prea dădea șanse să scape din zona marginală în care aterizase.
Ultima echipă la care și-a încercat norocul, până să se dedice ultraseriei la echipa națională, a fost Farul. Din păcate pentru el, pe la jumătatea anilor 2000 tribunele echipei din Constanța nu treceau printr-o perioadă prea bună. Pentru potențialul unui oraș atât de important al României, situația era chiar dezamăgitoare. Existau grupuri ultras în peluză, dar tribunele se umpleau mai degrabă la meciurile contra echipelor din București. Cred că posibilitatea de a crește galeria pentru a conduce o mișcare mai amplă în peluze l-a atras și pe omul nostru. Uitându-ne la ceea ce a făcut ulterior, cam ăsta a fost scopul principal al acțiunilor sale, care din peluză s-au transferat în stradă și în politică. Din păcate pentru el nici la mare nu i-a reușit mare lucru, motiv pentru care și calea asta destul de repede. Probabil a fost momentul în care și-a dat seama că adevăratul potențial se găsește în peluza României pe care și-a concentrat activitatea câțiva ani buni, până să intre în politică. Cam ăsta e, în mare, parcursul său în fotbal. Nici o legătură orice înseamnă suporterism, așa cum oricare simte orice om care a ținut vreodată cu o echipă.
De fapt, nici cu ceea ce înseamnă ultraserie nu prea a avut treabă. Un lucru pe care îl apreciez mult la mișcarea asta sunt ideile despre loialitate față de club și comunitatea de care aparținem. Indiferent de culorile pe care le susține, orice om din fenomen o să vorbească despre cât de importante sunt cele două elemente. Șeful nostru de galerie nu s-a lipit de nici unul, ceea ce mi se pare extrem de relevant și pentru relația cu românii pe care ne-o vinde. Dacă te-ai plimbat de la o echipă la alta am mari dubii că vei fi loial față de comunitatea pe care spui că țara o reprezintă.
Poveștile astea au peste 15 ani. Nu aș fi vorbit despre ele dacă nu aș fi considerat că ele completează mărturiile altor oameni care l-au cunoscut pe șeful de galerie mai recent. Ținând cont de cum l-am descoperit și eu pe om mai la începuturile vieții sale adulte, sunt destul de sigur că totul e adevărat și că oamenii merită aprecierea noastră pentru curajul de a se expune. Ceea ce ei au spus confirmă că modul de a se raporta la cei din jur și la valorile cu care se fudulește nu s-au schimbat de-a lungul anilor. O confirmă, de fapt, și acțiunile lui din prezent, dacă ne uităm, în continuare, la fotbal. Ca deputat în perioada 2020-2024 "ultrasul" nu a avut nici o inițiativă legislativă care să adreseze substanțial problemele sportului românesc. În patru ani de mandat a adunat doar trei ciupeli la Legea Sportului, propuse la pachet cu o grămadă de colegi. Cum ar zice americanii, it hurt him in his dick.
Știu că newsletter-ul ăsta e citit în mare parte de oameni din bulă. Aș vrea să cred că el o să convingă măcar nehotărâți să ia o decizie. Șeful nostru de galerie e versiunea cea mai rea a politicienilor de azi. Nu degeaba cei mai mulți dintre cei care l-au cunoscut s-au dezis puternic de el; nu degeaba, moldovenii lângă care s-a gudurat atâția ani i-au dat cu flit la vot; nu degeaba, nu vedeți vreun mare entuziasm pentru el nici măcar în peluze. Dacă nu ne place ce avem acum, ce urmează poate fi mai rău. Sigur, nu vine apocalipsa, dar de ce să ne explorăm măcar parțial drumul ăla când putem să alegem o opțiune care ne dă ceva mai mult spațiu pentru reparații.
PS: În caz că există vreun dubiu, așa cum nu iau bani de la cititori, nu îi primesc nici de la vreun candidat, partid politic sau altă organizație conectată. Ce am scris aici e un simplu comentariu al alegerilor, care nu are în spate nici lei sau euro, nici brânză sau note bune la matematică.
Știai de asta?
Analiza asta face un an, dar, din păcate, mare lucru nu s-a schimbat. Inegalitățile care sunt puternic responsabile pentru starea de tensiune în care a ajuns lumea asta pot fi citite și în fotbal. Am scris și eu despre în ediția trecută. Să trăiești, Rege!
Jonathan Wilson aduce o explicație teoretică, folosindu-l pe Thomas Piketty pentru a înțelege efectele fenomenului asupra sportului pe care îl iubim. Pe scurt, e nașpa. Oricât ne mințim că nu e așa de rău prin surprize ca Leverkusen sau Leicester, în general tendința e evidentă. Emoția și banii marilor rezultate sunt din ce în ce mai distante de majoritatea cluburilor. Realitatea e că, așa cum și tu ai șanse reduse să devii miliardar, cam la fel stă treaba și cu echipa de la tine din oraș.
Fani patrimoniu
Peluza lui Livorno îi transmite urări de sănătate și împliniri în viață unui politician populist de extremă dreaptă; în încheiere, acestuia i se cântă și i se încântă un poetic marș de mobilizare. Multă sănătate, sărutări de mâini doamnei.
Nu strâmba, cu mustața ta!
Extremismul nu poate fi combătut cu ostilitate, ci prin vot, în schimb, democrația poate fi pierdută prin extremism, pe care unii îl cred naționalism
Mă bucură enorm să văd că și pe la noi apar fotbaliști care nu evită să ia poziție împotriva lucrurilor care nu le convin. Alex Chipciu a dat un interviu pentru Golazo în care spune povestește cum trăiește el zilele astea. Merită citit integral, aici. Declarația asta spune multe și despre cei care generalizează când îi consideră pe fotbaliști niște inculți. De fapt, spune un singur lucru: sunt proști.
FC Newsletter OST
Măcar pentru câteva zile, asta e starea pe care mi-o doresc începând de luni. Vă doresc același lucru tuturor. Merităm niște voie bună.
PS: FC Newsletter OST e un playlist pe care adun cântece dedicate fotbalului. Unele merg la petreceri, altele sunt bune ca să îți impresionezi tovarășii sau ca să ai pe ce să te emoționezi după câteva beri. Îl găsești aici. Va crește cu fiecare ediție. Primesc dedicații.
Bine scris despre inegalitățile din fotbal, dar totuși Leverkusen și Leicester nu fac parte din aceesși categorie.
Leverkusen are în spate ditai concernul Bayer și a făcut parte în ultimii 10- 15 anii din grupul echipelor care i-au mai pus probleme lui Bayern, alături de Dortmund, Leipzig sau Eintracht.