Părerea ediției
1 Decembrie este, în general, ziua aia care umple țara de discursuri ruginite care îți lasă impresia că iubirea de țară înseamnă la noi mai degrabă incompetență, corupție și, mai ales, dezastru în a elabora viziuni coerente. Ziua națională de anul ăsta e, însă, specială pentru că ne dă ocazia să alegem ce facem cu țara în următorii patru ani. Așadar, pentru această ediție a FC Newsletter o să iau la rând programele tuturor partidelor care candidează la parlamentarele de peste două săptămâni ca știm ce ne promit că vor face pentru sportul românesc.
Prea mulți politicieni se gudură pe lângă rezultatele unor sportivi sau echipe cu speranța că fură niște voturi lipindu-se de munca oamenilor. Dacă tot i-am suportat pe Ciolacu transpirând tricoul naționalei prin Germania sau pe Ciucă exersându-și competențele de a lua un 6 la compunere în clasa a 4-a, hai să îi căutăm cum trebuie pe oameni de planuri și idei. M-am uitat mai atent la propunerile legate de sportul de masă pentru că sunt relevante pentru o gamă mai complexă de probleme precum starea generală de bine, sănătatea mentală sau socializarea.
PSD
Pentru principalul partid al țării, sportul intră la pachet cu educația și cercetarea în planurile următorului mandat. Dezvoltarea sportului este considerată din două direcții. Prima se referă la infrastructură. PSD promite de toate: săli polivalente și bazine, baze sportive, patinoare, centre olimpice de excelență și stadioane de peste 20.000 de locuri; la oraș, la sat, peste tot. Nu e foarte clar cum ar trebui să răspundă amenajările nevoilor diferitelor categorii sociale. Sportul de masă e menționat o singură dată, partidul promițând că îl rezolvă prin promovare și cam atât. În rest, programul continuă cu o enumerare de cuvinte la modă, dar cam goale de conținut în lipsa unor planuri mai concrete: integrare socială, program național de formare, digitalizare, start-up-uri, parteneriat public-privat.
PNL
Colegii de guvernare ai PSD Opoziția liberală leagă și ea sportul de tineret, deși PNL-ul vorbește mai închegat despre dezvoltarea sportului de masă ca formă de îmbunătățire a sănătății populației. Sunt promise investiții masive în infrastructură care cuprind: terenuri și săli multifuncționale destinate elevilor și tinerilor în fiecare localitate în care există o unitate de învățământ, bazine olimpice în fiecare județ, polivalentă și patinoar în București, complexe sportive de mare capacitate, baze sportive și săli școlare. Complementar, vor să crească bugetul public destinat investițiilor în sport și să faciliteze alte forme de finanțare precum fondurile europene sau sponsorizările private. Nu intră în mai multe detalii.
USR
Propunerile lor leagă sportul de sănătate și pornesc de la observația că „românii sunt considerați sedentarii Europei” (nu știu exact cine ne consideră așa, dar cert e că stăm prost; avem, la nivelul UE, al patrulea cel mai mare număr de cetățeni care nu au făcut niciodată sport). USR vorbește în introducerea capitolului dedicat sportului despre acces egal, ceea ce e un plus, deși, citind mai departe îmi lasă senzația că nu prea știu exact cum să facă asta. Programul prezintă nevoia îmbunătățirii investițiilor în toate formele de sport, după criterii obiective și date statistice, fără să spună clar care sunt alea. Finanțarea sportului de masă ar urma să fie asigurată de autoritățile publice, iar performanța de privat, ceea ce cred că este o idee excelentă, pentru că statul trebuie să se ofere tuturor opțiuni de participare, nu salarii unor profesioniști. Ultima propunere a USR-ului vizează transferul patrimoniului sportiv la autoritățile locale. Nu e neapărat o ideea rea, doar că formularea nu ține cont de numărul semnificativ de baze sportive aflate în proprietate privată care riscă să fie înlocuite în orașele mari de construcții mai profitabile.
AUR
Programul lor are 15 puncte. Am căutat ce propune pentru dezvoltarea sportului de masă partidul unui om legat mult prea mult de presă de galerii și stadioane.
UDMR
Reprezentanții maghiarilor nu se obosesc nici ei prea mult. Pare că s-au complicat să se hotărască pe un titlu și nu le-a mai rămas timp pentru conținut. Sunt curios cine a ținut la „Programul Rațiunii”, așa cum apare pe pagină, și cine la „Programul de bun simț”, din adresa de net? S-or fi certat mult? Altfel nu îmi explic de ce "rațiunea" lor are doar 25 de puncte. Sportul nu e printre ele.
Platforma pentru Democrație, Prosperitate și Progres Social
Îmi era teamă că iar mă întind și iese o ediție lungă. REPER și prietenii mă ajută să mă încadrez, totuși, într-o dimensiune decentă a textului. Propunerile lor pe sport sunt următoarele:
Alianța Forțelor de Dreapta Liberal-Conservatoare
Oamenii aruncă patru bullet-point-uri în program ca să ne spună că, după patru ani cu ei la guvernare, educația sportivă a tinerilor va fi întărită, infrastructura va fi îmbunătățită prin parteneriate public-private, sporturile neglijate (nu mă întreba, că nu știu) vor fi încurajate și vom avea mai multe competiții școlare. În rest, nu e clar de ce, cum, prin ce metode…
PUSL
SOS România
Nu mai bag o dată mema, că e lame să te repeți.
PRO România
Am intrat pe site, am accesat meniul Viziune-Tineret. Rezultatul e interesant:
PER
Ecologiștii leagă și ei sportul de tineret, programul de guvernare concentrând ideile pe cele două teme într-un singur capitol. Partidul caută în privat banii pentru finanțarea sportului de masă prin diferite stimulente fiscale. În egală măsură, propune creșterea accesului populației la activitățile sportive organizate de instituțiile publice. Pare că se contrazic. Ori stimulează privatul ori cresc participarea la stat? Băgate în felul ăsta în pachet ideile miros mai mult a luat la mișto electoratul decât a planuri concrete.
PRM
Planurile lor pentru dezvoltarea sportului:
PV
Careva de la verzi pare că și-a amintit de lucrarea de semestru de la cursul de Politici Publice din anul 1 atunci când a fost rugat să contribuie la capitolul sport din programul de guvernare. „Investițiile în sportul de performanță pot aduce prestigiu și bani, iar investițiile inteligente în sportul de masă au un aport important la sănătatea publică, la dezvoltarea unei noi generații cu minte sănătoasă în corp sănătos. Creșterea bugetelor pentru sport și cultură, posibile inclusiv prin creșterea ratei de colectare fiscală, sunt absolut necesare, ca și utilizarea tuturor liniilor de finanțare europene sau altor granturi internaționale.” Atât.
DREPT
Nici ei nu și-au bătut capul. Promit înființarea UNOR programe pentru inițiere și dezvoltare, dar și lărgirea sau renovarea infrastructurii sportive. Să fie ceva acolo, că parcă dă rău să nu zici nimic.
SENS
Un alt partid nou apărut în peisajul politic leagă sportul de educație și cultură, dar vorbește în introducerea capitolului dedicat despre importanța acestuia pentru sănătate. Tot aici este menționată o problemă importantă, pe care nu am regăsit-o în alte programe: accesibilitatea limitată la infrastructurile sportive a locuitorilor din mediul rural și din zonele defavorizate. De asemenea, sunt criticate politicile locale care finanțează preponderent sportul de performanță, în detrimentul celui de masă. Mi-ar fi plăcut ca planurile de amenajări de baze sportive să nu includă doar zonele rurale și defavorizate (sunt esențiale acolo), dar și noile cartiere care apar în jurul marilor orașe. Apreciez, însă, că SENS leagă modernizarea bazelor sportive de impactul asupra mediului, pentru că aceste infrastructuri pot contribui semnificativ și la creșterea suprafețelor verzi, dacă sunt renovate cu cap. Finanțarea sportului de masă are, la rândul său, un subcapitol dedicat. Partidul propune crearea unui fond național de susținere și obligativitatea localităților de a subvenționa cluburile comunitare (sunt singurii care vorbesc mai clar despre structurile care ar folosi facilitățile sportive). În plus, familiile sărace ar primi vouchere pentru sport. Un alt subcapitol detaliază alte forme de incluziune a celor care azi au acces limitat la sport, ceea ce reprezintă încă un plus.
În general am apreciat propunerile care au pus accentul pe sportul de masă, prin îmbunătățirea participării tuturor grupurilor sociale și pe dezvoltarea infrastructurii. Mie mi se pare important, de exemplu, ca sportul să fie accesibil tuturor, fără limitări care țin de zona în care locuiește, veniturile disponibile sau clasa socială din care individul face parte. Poate pentru alții poate că lipsa rezultatelor la nivel înalt e mai relevantă. Ambele (împreună cu multe altele) sunt probleme ale sportului românesc și ar fi cazul să cunoaștem planurile concrete ale celor care ne cer votul. Sper că nu mai crede nimeni în promisiuni care rezolvă tot.
Știai de asta?
Care e felul de mâncare pe care îl asociezi cel mai puternic cu fotbalul? Pentru mine sunt micii și semințele. Copa90 și-a pus aceeași întrebare în mai multe țări. Din răspunsurile primite a reieșit această serie superbă despre gastronomiile din zilele de meci.
Fani patrimoniu
Suporterilor Atalantei le-a fost interzisă participarea la meciul de la Napoli de acum câteva zile. Practic, nici un italian cu adresa în Bergamo sau împrejurimi nu a putut să își cumpere bilet. A reușit însă Scot Steven, un fan scoțian al italienilor pentru care singurătatea nu a stat în calea unei deplasări reușite.
Nu strâmba, cu mustața ta!
Prin acceptarea sponsorizării Aramco, FIFA alege banii în detrimentul siguranței femeilor și a planetei, iar noi, ca jucători, ne opunem acestui lucru.
Prezintă-le la FIFA un regim politic bogat, dar murdar și îl vor pune la masă, îi vor pregăti baia caldă, îl vor așeza în pat și îl vor îmbrățișa călduros sub plăpumioară. Cam asta observă și Jessie Fleming, jucătoare a echipei naționale a Canadei. Aflăm, ca răspuns, că FIFA nu își înșală partenerii pe astfel de chestiuni.
FIFA apreciază parteneriatul său cu Aramco și cu mulți alți parteneri comerciali.
FC Newsletter OST
Imnul pe care naționala României a plecat spre mondialul italian în 1990 poate să sune expirat pentru unii în 2024. Doar că, ținând cont de ce se întâmplă prin lume zilele astea, nu pot să nu apreciez câteva dintre versurile sale. Transmisiunea meciurilor lui Hagi & co. începea cu „Uniți sub semnul păcii vom învinge clipa grea / O lume fără arme se va naște / Acesta e-nceputul celor care vor urma / Pământul din cenușă va renaște.” Numiți-o naivitate, dar o prefer firmelor de pariuri care azi ne cer banii ca să îi susținem pe tricolori.
PS: FC Newsletter OST e un playlist pe care adun cântece dedicate fotbalului. Unele merg la petreceri, altele sunt bune ca să îți impresionezi tovarășii sau ca să ai pe ce să te emoționezi după câteva beri. Îl găsești aici. Va crește cu fiecare ediție. Primesc dedicații.