Nu-ți dau, șefu', un Mondial? Ți-ar sta bine, să mor dacă te mint!
+ femei fotbaliste, Rapidul și regimul comunist, goluri de poezie
Părerea ediției
Tot mai des am senzația că cei mai mari slugoi se găsesc în pozițiile de putere ale instituțiilor și firmelor importante mari ale lumii. Cu cât e unul mai sus în ierarhiile astea cu atât capacitatea sa de a mânca căcat și a se gudura ca potaia pe lângă sursa pâinii pare mai ridicată.
Poza aia cu șefii corporațiilor care făceau coadă la inaugurarea lui Trump e reprezentativă, dar incompletă. Coada e lungă. Oamenii s-au pus de cu seara, și-au lăsat rând cu ofrandele ca să nu le ia alții locul, au țipat la cei din față: „nu mai linge, bă, atât, mai lasă loc în cur să ajungă la toată lumea” și au plâns emoționați când au răzbit la tron. Dintre ei, tematica newsleterr-ului îi va filtra pe macheta de probă a unui Bond villain președintele FIFA, Gianni Infantino, și pe fața pe care ți-a generat-o AI-ul pentru profilul de LinkedIn, bossul UEFA, Aleksander Čeferin.
Să îi luăm pe rând și motivele reale din spatele acțiunilor lor.
Zilele trecute Infantino s-a dus la Casa Albă ca să discute despre organizarea Campionatului Mondial din 2026. Competiția de anul viitor ar trebui să fie găzduită de SUA, împreună cu Mexic și Canada; cred că motivele pentru care la FIFA s-au gândit să ceară oferte pentru pempărși pentru adulți sunt destul de evidente. Bine, Infantino era pe iubirică cu Trump încă de la primul mandat al portocaliului. Probabil că principalul motiv pentru care nu s-au văzut mai des în ultimii ani era că le promisese date-uri și altor dictatori și e greu să navighezi prin atâtea amantlâcuri politice. Așa că, mirosind dinspre Biroul Oval fecalele care ar putea să îi murdărească sursa de venit, Infantino a pus piciorul în prag și, curajos, a impus principiile atât de dragi corporatiștilor care umplu de text paginile oficiale ale competiției: valori pozitive, lupta împotriva rasismului și a discriminării, promovarea respectului și al fair-play-ului și protejarea drepturilor omului. Glumesc, cum să facă așa ceva? Trump are o vârstă, vreți să îi stea inima cu așa derapaje?
S-a dus deci capula fotbal la Washington zilele trecute, a cerut o întâlnire, l-a convins pe Trump să semneze o hârtie igienică prin care promite că va organiza competiția pe care oricum promisese că o va organiza în trecut și a nu a plecat înainte să plătească biletul de intrare. Cum vorbele sunt, câteodată, mai importante decât banii, factura a fost achitată cu:
dat din cap când incompetentul spune că e prima dată când competiția ajunge în partea lor de lume (oftatul Generației de Aur probabil că s-a auzit până peste ocean);
menționat numere fictive legate de impactul economic și job-urile create de competiție ca să îi dea lui Trump vorbe de care să se mai agațe când îl ia lumea la rost că i se duce dracului economia;
enumerat SUA printre favoritele câștigării turneului;
râs stingher când Trump dă din casă alte episoade de lingușeală;
sugerat ca FIFA să lanseze propria crypto-monedă;
început demersurile pentru schimbarea parcului auto al organizației cu mașini Tesla;
întrerupt întrebarea incomodă a unui jurnalist pentru a dezveli trofeul Campionatului Mondial al Cluburilor (pe care tot SUA îl organizează vara asta), o farfurie unică printre trofee, pentru că are o cheie. „Wow, wow, wow! Nu am mai văzut așa ceva” s-a bucurat Trump ca un copil al anilor '90 când ginea un Action Man pe Cartoon Network.
Unul dintre punctele de mai sus e fals. Te las să descoperi care în conferința de presă din care am extras aceste capodopere. Merită văzută cap-coadă, nu mai dau spoilere. Pe lângă motivul menționat mai sus cred că apropierea asta a lui Infantino de Trump mai are un substrat. Sepp Blatter, fostul șef FIFA a trebuit să renunțe la funcție după acuzațiile de corupție pornite de FBI, care a descoperit modul fraudulos în care forul mondial a stabilit țări organizatoare ale Campionatului Mondial. Cine încearcă să destabilizeze azi FBI-ul? Cine îndreaptă tot mai des turneul spre țări dubioase? Omul își face iarna car și vara sanie.
Să revenim acasă, în Europa, unde alt nevertebrat s-a gândit să paraziteze un pic valul de extremă dreaptă care ne traversează perioada. E vorba de Aleksander Čeferin, șeful UEFA, mai nou ostaș în lupta împotriva corectitudinii politice. Ne zice el în public că nimeni nu mai poate spune nimic în public, că presa mainstream e monopolizată de agenda de extremă stângă și alte prostii pe care le-a învățat pe de rost din manualul de conspirații. De ce vrea să ne bramburească sultanul?
Una dintre propunerile cu care a ajuns, în 2016, la șefia UEFA a fost limitarea numărului de mandate ale președintelui, în încercarea de a spăla imaginea de instituție coruptă pe care o creaseră scandalurile în care o băgase Michel Platini. Atunci, interzisul șef spunea că nimeni nu ar trebui să se înrădăcineze prea tare pe o astfel de poziție. Corect, am spune. Doar că, cine propune anul trecut modificarea modificării astfel încât numărul maxim de mandate să crească de la două la trei? Exact. Iese scandal monstru la nivel continental, apar critici de la o grămadă de oameni care chiar au făcut ceva pentru fotbal, iar omul e forțat să anunțe că se retrage, deși face presiuni ca modificările să treacă. Următoarele alegeri sunt în 2027; îi măsurăm atunci consecvența. Mai mult, între timp apar și alte măgării pe care le-a făcut de-a lungul timpului. Printre altele, falsificarea CV-ului înaintea alegerilor din 2016. Adică, în limbaj adecvat timpurilor noastre: MĂ CANCELEAZĂ STÂNGA!
Sincer, încep să am convingerea că discursurile astea propagate de cei de sus ar trebui să fie o dovadă clară că ceva e în neregulă, să permită direct sesizarea autorităților sau ceva de genul. Unul nu e ok când îl cauți în trecut după ce începe cu văicărelile.
Cred că fazele astea sunt încă un indiciu că nu avem de ce să ne așteptăm la ceva bun de la oamenii care capătă prea multă putere în fotbal (și în general). Interesul personal îi trimite oriunde e nevoie ca să își păstreze privilegiile, iar fotbalul ne este furat tot mai mult de unii care au un tupeu tot mai mare să se considere regi peste sport. Iar când iubitorii adevărați mormăie că nu e ok, se dau loviți ca Ronaldo. Poate e momentul ca mormăielile să se transforme în țipete.
PS: Nu am găsit o poză cu Čeferin care să echilibreze fotografic rubrica. În Europa e mai greu să găsești un dictator căruia să îi dai fotbalul ca să se șteargă de jeg. Încă…
Știai de asta?
Pentru că abia a trecut 8 martie propun ca în seara ta de film să încerci documentarul Footeuses. Cum își face loc o fată în mediul foarte masculinizat al fotbalului de stradă din banlieu-urile Parisului? Cum le dă rușini pe teren și la harneală unor băieți pentru care femeile nu au ce căuta cu mingea la picior? De ce dracu ne mai temem, în secolul 21, de niște tipe care vor doar să dea cu piciorul într-o minge? Click pe link-ul de mai jos pentru 45 de minute de răspunsuri.
Fani patrimoniu
Imaginile astea ar trebui predate la orice curs de istorie a României. 1989, unul dintre cei mai atroce ani ai dictaturii ceaușiste. Într-o perioadă de austeritate masivă, resursele fotbalului se duceau aproape exclusiv spre Steaua și Dinamo. Roș-albastri erau pe cai mari; aveau să joace finala Cupei Campionilor Europeni în ultimul an de comunism. Jupuită de resurse, Rapid se chinuia. Frustrarea suporterilor împotriva unui sistem politic care îi avantaja pe față pe militari era maximă. Huiduielile care se aud, scandările „Hoții” și „Asta este Steaua” aruncate ironic spre adversari sunt printre puținele acte de critică publică a regimului. Nu se aude aici, dar rapidiștii au rămas celebri și pentru alte obrăznicii anti-ceaușiste rămase în istoria țării.
Nu strâmba, cu mustața ta!
Există momente în fotbal care sunt exclusiv poetice: acestea sunt momentele „golului”. Fiecare gol este mereu o invenție, este întotdeauna o subversiune a codului; fiecare gol este o inevitabilitate, un șoc, o uimire, o ireversibilitate. La fel ca și cuvântul poetic. Cel mai bun marcator al campionatului este întotdeauna cel mai bun poet al anului.
Nu sunt multe de comentat despre frumusețea pe care Pier Paolo Pasolini o vedea în fotbal. Aici se referea la Giuseppe Savoldi, unul dintre fotbaliștii emblematici ai Italiei anilor '70, dar ca orice idee mișto poate să ne fascineze în foarte multe direcții.
FC Newsletter OST
Dacă ți-a plăcut documentarul recomandat mai sus, poți încheia seara cu piesa asta pentru care îi mulțumesc lui
(știu că era corect Oanei, dar nu mă lăsa Substack să dau tag, așa că prefer să par agramant decât să nu dau legătura la sursa acestei splendide dedicații). Dacă nu ți-a plăcut, ascultă oricum, nu îmi pasă. Și dacă îți mai aduci aminte lecțiile pe care le preda tanti aia ciudățică pe care ai avut-o în liceu la franceză, poate scoți câteva cuvinte din fundul minții și urmărești versurile.Tu numești asta fotbal feminin/ Eu îi zic fotbal/ Joc de picioare ca Henry/ Amandine, nu Thierry ✊
PS: FC Newsletter OST e un playlist pe care adun cântece dedicate fotbalului. Unele merg la petreceri, altele sunt bune ca să îți impresionezi tovarășii sau ca să ai pe ce să te emoționezi după câteva beri. Îl găsești aici. Va crește cu fiecare ediție. Primesc dedicații.
Legătura în direct la…
📷 The New York Times, The Guardian, Golazo