N-ai să-mi dai 300 de lei?
N-ai să-mi dai 300 de lei?
Altfel nu mă mai primesc la fotbal
Părerea ediției
Scriam săptămâna trecută despre cum filiera locală a academiei Barcelonei pare, în spatele ambalajului colorat prin cuvinte magice precum „oportunități de carieră” sau „infrastructură de calitate”, un proiect menit mai degrabă să consume banii înstăriților din nordul Bucureștiului decât să contribuie ca lumea la dezvoltarea fotbalului. Cred asta pentru că nu îmi dau seama cum poți avea un obiectiv prin care îți propui să descoperi și să crești tinerele talente fără să ai ca prioritate sporirea bazei de selecție.
Mai simplu, fără să ai planuri ca să fii cunoscut printre cât mai mulți oameni și să le oferi șanse egale tuturor celor dornici să joace fotbal la clubul tău. Asta înseamnă, printre altele, alternative financiare celor ai căror părinți nu-și permit să îți plătească taxele. Hagi, de exemplu, oferă burse și suport copiilor săraci înscriși la academia lui de la Constanța. Din câte știu și Rapidul încearcă ceva similar. Sunt cam singurii de la noi, la nivelul ăsta. Despre rolul esențial în dezvoltarea structurală a unui sport pe care îl are creșterea bazei de selecție vorbește și episodul ăsta al podcastului Good Sport.
Ok, bun, dar de ce vorbesc atât despre un singur club? Până la urmă, foarte bine, dacă există oameni care își permit să-și dea copiii la Barcelona din București, de ce să nu li se ofere o opțiune care să le consume banii? În sine nu e nici o problemă, doar că, dacă dăm un pic zoom out, la nivel de oraș lucrurile nu se schimbă fundamental.
Cluburile mai mici funcționează după aceeași logică. Cam toate se foiesc după sumele pe care și le permit părinții copiilor care vor să facă fotbal. Nu le critic; într-o țară în care statul înțelege să contribuie la sport prin spart bani pe stadioane inutile sau investiții în salariile unor atleți profesioniști, cluburile private se descurcă așa cum pot. Nu au multe opțiuni, iar una dintre cele mai importante surse de venit o reprezintă contribuțiile lunare ale părinților.
Să luăm un exemplu. Printre parcările și blocurilor îngrămădite din viitorul ghetou polul de dezvoltare urbană Pallady, Lucian Sânmărtean și-a deschis o academie de fotbal. Locul pare bun, populația crește, multe familii tinere apar în zonă, cererea și oferta se întâlnesc, se pupă și își văd o frumoasă viață împreună până când mâna liberă le va despărți. Totul la doar 600 de lei taxa de înscriere pentru fiecare copil, la care se adaugă o sumă de 350 de lei pe care părinții trebuie să o înghesuie în bugetul lunar. La asta se mai adaugă cheltuieli cu deplasări, cantonamente sau echipamente complementare. Vorbesc doar de sumele de bază, că-mi e teamă că mi se sterpezește IBAN-ul dacă aflu cât costă și nutriția, psihologul sau alte servicii de care are nevoie un tânăr care vrea să avanseze în sport. Sigur, e mai ieftin ca la Barcelona, dar parcă nici Sânmărtean nu e Ronaldinho (Dacă citești vreodată ce zic aici, nu te supăra, fac și eu mișto. Să știi că mi-ai făcut viața mai frumoasă cu câteva din fazele astea🥹).
Vrei în altă parte? La 3 Kids Sport taxa lunară e de cel puțin 200 de lei. La ACS Super Star Junior plătești de la 250 de lei pe lună. Aceste contribuții minime variau în 2022, conform GSP, între 200 și 300 de lei la nivelul Bucureștiului. Jurnaliștii au adăugat și celelalte cheltuieli de bază și au ajuns la o sumă minimă de 600 de lei pe lună; asta acum doi ani. Pentru unii poate că nu par niște bani care să dea fatalitate bugetului familiei, dar dacă ținem cont că suma reprezintă 10% din salariul mediu net al bucureșteanului parcă începem să ne dăm seama că sunt destule familii care trebuie să își antreneze din greu competențele contabile ca să se descurce.
În plus, de obicei, cu suma minimă nu prea îți permiți calitatea serviciilor necesară pentru a te dezvolta. Așa cum te lasă după două luni adidașii ăia originali luați de pe www.pantofisportieftinisamoaramamadacasuntfake.ro, cam la fel riști să te trezești că vine ăla mic acasă cu alergarea incorect învățată sau cu încrederea futută că dă peste un dobitoc care încă mai crede că traumele întăresc caracterul. Nu exagerez. Îți dai seama cât de jos e standardul când un club de fotbal juvenil se recomandă prin faptul că nu-ți calcă în picioare copilul.
Din păcate, piața privată nu are cum să rezolve problemele astea. Ne-o tot demonstrează de ani buni, zbiară că nu poate, dar oficialitățile se fac că plouă. Cluburile și copiii au nevoie de susținere (și control) din partea lor. În Anglia, zilele trecute, federația a lansat planul pe patru ani de atragere a 220.000 de oameni spre fotbal. Printre alte măsuri planificate, vor fi amenajate peste 300 de terenuri noi de fotbal. Vorbim de o țară pe care, oricum, dacă o comparăm cu România la tot ce înseamnă fotbal avem senzația că privim la nava Enterprise de la geamul Loganului. Și noi trebuie să căutăm creșterea în aceleași direcții, altfel ne pierdem banii pe stadioane și salarii cu care doar ne mințim că ne civilizăm.
Știai de asta?
O carte despre sacrificiile pe care le fac unii oameni din dragoste pentru fotbal. Și, când zic sacrificii, nu mă refer la obișnuitele: am tras tare de mic, am lipsit la petreceri în adolescență și alte vorbe repetate constat de mulți sportivi și sportive. Khalida Popal e fotbalistă și a încercat să deschidă sportul către femei în Afghanistalul controlat de puterile Occidentale. A fost amenințată, boicotată, jignită, fără ca asta să o oprească să lupte pentru dezvoltarea fotbalului feminin. Doar că, talibanii au revenit la putere, iar îndârjirea ei pentru fotbal i-a pus viața într-un mare risc, așa că a trebuit să fugă. Cred că e biografia mea preferată din sportul ăsta pentru că povestește viața unui om care merită mult mai mult să fie în fruntea fotbalului decât toate personajele interșanjabile care îl conduc azi vorbind despre impact pozitiv și drepturi în timp ce se mozolesc cu cele mai sinistre regimuri și corporații.
Fani patrimoniu
Ultraseria este, probabil, una dintre ultimele subculturi răspândite global care nu a devenit piesă de muzeu sau o simplă estetică nostalgică. Există elemente comune, dar și manifestări locale care fac peisajul galeriilor să vibreze din America de Sud până în Japonia.
Nu strâmba, cu mustața ta!
Guvernanța fotbalului este o frăție, controlată și condusă în proporție covârșitoare de bărbați care doresc să își mențină și să își extindă puterea, profilul și averea personală. Puterea de vot este extrem de valoroasă.
E una dintre realitățile triste ale fotbalului descrise de Khalida Popal, autoarea cărții recomandate mai sus. E ceea ce a văzut ea ca fotbalistă obligată să fugă din Afghanistan după revenirea la putere a talibanilor. Sigur, putem să ne mințim că #egalitate pe la instituțiile care guvernează fotbalul la nivel global. Doar că, dacă aruncăm o privire spre componența consiliului FIFA, vedem 31 de bărbați și doar 7 femei.
FC Newsletter OST
Piesa asta a fost imnul informal al Angliei la EURO. Băiatul e din Bermondsey, cartierul londonez care a dat fotbalului pe Millwall. Până în vară lucra în construcții, dar când strângi peste un milion de vizualizări pe TikTok probabil că te gândești la o schimbare de carieră. Videoclipul e filmat integral la el pe zonă, iar versurile sunt mult mai relatable pentru microbiști decât corporatismele obosite venite de la UEFA sau federații. Voia bună, berile cu prietenii sau cocaina (ne place sau nu, face parte din realitatea tribunelor) sunt mult mai aproape de experiența cotidiană a suporterilor, motiv pentru care un băiat necunoscut e mai autentic decât produsele umflate la greu de bani și marketing. Nimic nu surprinde mai bine starea de la EURO decât versul ăsta: „If it ain't coming home, then neither am I”
PS: FC Newsletter OST e un playlist pe care adun cântece dedicate fotbalului. Unele merg la petreceri, altele sunt bune ca să îți impresionezi tovarășii sau ca să ai pe ce să te emoționezi după câteva beri. Îl găsești aici. Va crește cu fiecare ediție. Primesc dedicații.
Salut! Cred că în mare parte ai dreptate, multe dintre cluburile de fotbal pentru copii sunt doar despre profit și mai puțin despre fotbal.Marea problemă este că le lipsesc banii,sponsorii nu prea se înghesuie la poarta lor iar banii de la primării sau consilii județene se dau în general pe alte criterii(Pile-Cunoștințe-Relații).Taxele lunare încasate de la copii sunt un venit relativ sigur și fără mari bătăi de cap.De obicei și fără chitanță,în trei ani de cotizat nu am văzut niciodata cum arată una.Aici ajungem însă la adevărata problemă,lipsa unui management și a unui plan de dezvoltare pe termen lung,faptul că "academia" poartă numele unei foste glorii locale nu înseamnă neapărat că are si succes sau că aia de acolo chiar știu ce fac.Am avut baiatul timp de 3 ani(8-11 ani) la o un club devenit "academie" și am înțeles faptul că aveam doar dreptul să plătesc taxa lunară fără a putea avea o discuție 1:1 cu antrenorul despre evoluția copilului și fără a putea întreba de ce timp de mai bine de un an nu a organizat macar un meci amical contra altor cluburi din oraș.Au selectat 10 copii(din 34) pentru a juca în campionatul județean iar de restul au uitat,le-au schimbat antrenorul și cam asta a fost,eșalonul doi trecuți pe linie moartă,plătitori de taxe la club.Am așteptat mai bine de un an să vedem ce se întâmplă,nu s-a întâmplat nimic,copiii au început să plece.Unii au renunțat alții au mers pe la alte cluburi.În final au rămas 6 și grupa s-a desființat. Pentru club nu e problema,vor veni alți "cotizanți" la un moment dat.