Fluier de start
Fotbal X Cultură
Părerea ediției
Uite-te câteva secunde la stadionul din imaginea de mai jos:
Unde dracu își lasă ăia mașinile când merg la meci? Orice supermarket obosit din fundul țării noastre are o parcare mai răsărită decât Stadionul Francis Le Blé, casa unei oarecare Stade Brestois care zilele astea e pe locul doi în Franța. Privind dinspre București pare cumva greșit că la nivelul ăla un stadion stă atât de prost cu elementul iconic al civilizației urbane românești, locul de parcare. Observația asta vine dintr-o frustrare personală, iar becul mi s-a aprins când am vizitat orașul din Bretania.
În 2022, Progresul București a promovat în Liga a 2-a. București e, de fapt, mult spus pentru că echipa mea nu a jucat de atunci nici un meci oficial în capitală. Și nu din cauză că nu avem stadion sau că nu exista o comunitate locală de suporteri, ci pentru că, printre altele, acasă, în sectorul 4, nu avem locuri de parcare.
Ăsta e momentul în care sper să te fac să te întrebi ce treabă are fotbalul cu parcarea? De ce să obligi suporterii să își folosească mașina ca să se deplaseze afară din oraș spre un stadion cu parcări suficiente, în loc să eviți problema de la început și să lași echipa să joace acasă unde poate tot omul să vină cu transportul public? Din păcate, mințile din Federația Română de Fotbal funcționează după alți parametri.
Problema noastră e, de fapt, reprezentativă pentru cât de puțin cunoaște și vrea FRF-ul să înțeleagă realitățile fotbalului românesc. Prin comparație cu Mircea Sandu, Burleanu pare băiatul care a avut bani de Office-ul original și s-a prins că niște template-uri frumoase iau fața publicului. În rest, e la fel de subțire pe tot ce înseamnă dezvoltarea locală a fotbalului mic. La umbra profesionalizării, federația a descoperit cheia ”civilizării” stadioanelor din ligile inferioare: respectarea la sânge a criteriilor de omologare UEFA. Musai la nivelul excepțional al ligii a 2-a românești ca un club să joace pe un stadion din categoria a 2-a UEFA care trebuie să dispună, printre altele, de minim 50 de locuri de parcare VIP și 200 mp pentru mașinile presei. Poate că nu pare mult, dar în bazele sportive de mici dimensiuni construite prin cartiere înainte să înnebunim după mașini, spațiul ăsta e imposibil de găsit. Ca să nu mai spun că decât să amenajezi parcări poate ar fi mai util să ocupi locul cu terenuri de antrenament, că oricum stăm prost cu infrastructura sportivă. Dar ce sens are să ne chinuim să aducem fotbalul mai aproape de jucători și de suporteri, în cartierele aglomerate ale orașelor, când putem să îl trimitem în câmp (căutați pe Maps „Centrul Național de Fotbal de la Buftea”) și ne mândrim prostește că respectăm niște criterii de omologare?
E vreo soluție, deci, pentru ca un stadion mai vechi să poată fi folosit, oferind în același timp un spațiu minim necesar de parcare autocarelor oaspeților sau carelor TV?
Salutări din Brest
Ce nu s-a dat la gazetă
Teroarea „teleghidatelor” cu fumigene. Alt meci întrerupt în 2. Bundesliga!
Titlul unei știri de pe GSP de zilele trecute. De când a descoperit senzaționalismul, presa sportivă locală a rămas blocată în titluri obosite care au vlăguit dicționarul de sinonime al unor termeni gen teroare sau groază. Am scris mai demult despre cum violența pe stadioane e mai prezentă în mințile unor ziariști decât în tribune. Ce s-a întâmplat, de fapt, în spatele mașinuțelor afumătoare și a altor ”huliganisme” care au întârziat niște meciuri la nemți? Acum câteva luni, Federația Germană de Fotbal a decis să vândă unor fonduri de investiții un procent din drepturile TV pentru următorii ani. În general, din genul ăsta de scheme câștiga mai mult investitorii decât suporterii locali. Mai mereu ele vin la pachet cu tot felul de presiuni legate de creșterea prețului biletelor sau internaționalizarea campionatelor din țara respectivă. Concret, cluburile se depărtează de baza locală de suporteri pentru a câștiga mai mulți bani și noi consumatori din țări îndepărtate, adică programări la ore mizerabile pentru cei care își iubesc echipa din tribune și costuri greu de dus pentru o parte din baza locală. Suporterii nemți au reacționat însă, iar teroarea ziariștilor de la noi a fost, de fapt, forma lor de protest împotriva deciziei. E tare că au și câștigat; zilele trecute federația a anunțat că suspendă decizia inițială. Rezultatul e important dacă ne uităm la sumele puse în joc, în jur de 2 miliarde €. Dacă s-a putut la banii ăștia, cred că merită să încercăm și pe la noi o implicare mai activă în viața fotbalului.
Știai de asta?
Nieve Pegg este o youtuberiță căreia îi place să descopere cotloanele cele mai anonime ale fotbalului britanic. Dacă te întrebai ce îi face pe oameni să îndure 90 de minute de ploaie și temperaturi dubioase pentru un meci din ligi cu două cifre, ia-i la rând materialele de pe canal. Eu aș începe de aici:
Fani patrimoniu
Multă lume trăiește cu percepția că suporterismul e un fenomen mai degrabă european. De fapt, în ultimii ani am senzația că mișcarea își trăiește viața mult mai bine pe alte continente. Așa că voi deschide rubrica despre suporteri și galerii cu peluza lui PSS Sleman.
Nu-i așa că atunci când vezi imaginile astea parcă se simte ceva mai puternic decât teroare, șoc și groază?
Nu strâmba, cu mustața ta!
Ce relație mai profundă poți avea cu fotbalul decât frustrarea și eșecul?
Ca suporter care a trăit pe viu câteva finale ratate ale Cupei României și un titlu pierdut în ultima etapă a campionatului, nu pot decât să agreez maxim cu ce zice John Oliver, suporter al lui Liverpool cunoscut și pentru găzduirea emisiunii Last Week Tonight. După ce reușești să te ridici în picioare de pe scaun, plâns mort după minute bune de când ai tăi au mai futut o rară ocazie spre fericire, vezi altfel dezamăgirile vieții. Apropo, eșecurile echipelor favorite sunt printre puținele momente în care e acceptat social ca bărbații să plângă. Poate e un prilej bun să ne regândim la toxicitățile de gen.
FC Newsletter OST
Pentru că fotbalul e artă, o să încep playlist-ul newsletter-ului cu o piesă dedicată celui mai important artist contemporan, Zlatan Ibrahimović,
the Swedish bad man, original balkan, high kick, high flyer style a mad, undeniably skills were the ticket from Rosengard to Paris.
Sunt dispus să dezbatem topul artiștilor dacă găsiți o odă mai frumoasă.
Eu gândesc ca noi, ca specie, o sa dispărem din motiv/cauză de comoditate. Așa că... de ce să nu folosim mașina, dacă tot o avem? (Trebuie să trăiască și antrenorii de fitness, nutriționiștii etc. 😉
Pai Burleanu oricum nu are nicio legatura cu fotbalul in general. Parca tot la SNSPA o terminat :))
In alta ordine de idei, da. E păcat de multele stadioane istorice (stadionul Cotroceni îmi vine in minte datorită Progresului) pe care nu se poate juca din varii motive.