FIFA World Cup™, spray deodorant
Miroși a sânge? Încearcă efectul FIFA
Părerea ediției
Săptămâna trecută FIFA a demonstrat consecvență și determinare în respectarea propriilor valori și a desemnat Arabia Saudită ca gazdă a Campionatului Mondial din 2034. Organizațiile care luptă pentru drepturile individului, presa independentă și orice om a cărui empatie e mai tare decât cartonul vor țipa că lucrurile nu sunt ok, că țara arabă stă prost din multe puncte de vedere. FIFA va compensa deversând în spațiul public tone de dejecții corporatiste îngrămădite în jurul unor cuvinte magice de genul: responsabilitate, respect, dezvoltare.
Devine, deja, tradiție ca evenimentele astea să fie făcute cadou ultimilor distruși ai planetei, iar FIFA pare că se chinuie să găsească regimuri politice cât mai dubioase, dar bogate, cărora să le acopere mirosul de jeg cu parfumul celei mai populare competiții sportive din lume. În adolescență, pe vremea când tinerii nu se căraseră din satul bunicilor mei, în fiecare sâmbătă drumul spre discotecă era bătut de hăndrălăi care lăsau în urmă un damf în care transpirația muncii câmpului se amesteca cu aroma deodorantelor fake turcești. Mirosul care băga porcii în traumă persista minute bune după ce trecea prin fața curții o gașcă din asta. Cam asta a ajuns și Mondialul. Din păcate, competiția e transformată tot mai mult într-un spray pentru regimurile nespălate, pare că mirosul său nu prea mai deranjează după finale. Poate și pentru că următoarea gașcă pe care o trimite FIFA la drum duhnește și mai rău.
Pentru că dictaturile nu agreează în mod special concurența și nu e frumos să superi sugar daddy-ul politic, FIFA a făcut în așa fel încât Arabia Saudită să fie singura țară care participă la call. Sepp Blatter, înaintașul actualului președinte al FIFA, Gianni Infantino, n-a avut viață frumoasă după ce SUA, Coreea de Sud, Japonia și Australia s-au ofuscat că Qatar-ul a primit, complet neașteptat, drepturile organizării competiției mondiale. S-a lăsat cu scandal, anchete, genul ăla de activități care nu dau bine când ai nevoie de o competiție sportivă cu care să îți acoperi putoaarea. La banii lor, saudiții au cerut produsul premium, așa că Infantino a gândit-o inteligent, ca ultimul primar care aranjează licitații; le-a dat țărilor interesate doar 26 de zile ca să propună un plan de organizare. Evident, termenul ăsta e la caterincă, nu ai cum să dezvolți organizarea unui turneu final în mai puțin de o lună. Saudiților le-a mers, pentru că probabil știau că oricum primesc cadoul. Au băgat oamenii niște fotoșopuri strălucitoare cu stadioane care „vor schimba modul în care viitoarele arene de fotbal vor fi concepute” (copy/paste din propunerea ediției din 2022, copy/paste din propunerea ediției din 2018, copy/paste din propunerea ediției din 2016…. din propunerea ediției din 1930) și aia a fost.
În 1962, Peter Bachrach și Morton Baratz, doi profesori de științe politice din SUA spuneau că una dintre fețele puterii este controlul contextului în care se iau deciziile, astfel încât acestea să urmărească interesele actorilor care fac jocurile. Cam asta a fost strategia prin care FIFA și prietenii săi dubioși au ajuns să atribuie discreționar competițiile care aparțin, de fapt, fotbaliștilor și suporterilor. Să fie clar, sportivii și antrenorii muncesc și fac sacrificii pentru sportul ăsta, suporterii sparg pentru el bani, emoții și identități; lacomii care au ajuns să îl controleze nu au nici un merit. Nu trebuie să mă crezi pe mine, ci pe oamenii importanți.
Istoria iubiricii dubioase dintre FIFA și dictaturi e lungă. Dar, dacă ne uităm la ultimele ediții ale competiției, relațiile astea nu mai par sincope de traseu. În 2034, din ultimele cinci ediții ale Campionatului Mondial, trei se vor fi desfășurat în țări în care regimurile de la putere omoară oameni. Și, de fiecare dată, pare că FIFA găsește ceva mai rău. În 2018 mondialul s-a jucat în Rusia, o țară care pe vremea aia avea nota 0.47 în Indicele Drepturilor Omului (doar pentru comparație, în același an țara noastră primea nota 0.89). În 2022, Campionatul Drepturilor Omului s-a jucat în Qatar, premiat cu 0.37 în același clasament. Dar, pentru că la FIFA pare să fie un challange să țintească mereu mai jos, au reușit să dea Mondialul Arabiei Saudite, țară care deține un impresionant punctaj de 0.17 în 2023, ultimul an pentru care există calcule. Dacă newsletterul ăsta ajunge vreodată la boșii de la FIFA poate îi inspiră să găsească și alte gazde pentru edițiile următoare.
Din păcate, ceilalți au o problemă. Nu cred că Infantino ar avea vreo jenă să se simtă o femeie gay muncitoare în fața talibanilor sau a lui Kim Jong Un. Problema la baza clasamentului e că oamenii stau prost cu contul în bancă, iar sclavii de genul șefului FIFA se gudură doar în jurul celor bogați.
Conform site-ului oficial FIFA își ghidează activitatea după valori precum incluziunea, demnitatea și respectul față de individ. Cine sunt colaboratorii împreună cu care vor fi atinse aceste obiective?
Poate pare că nu avem de ce să fim atât de interesați de problemă. Le avem pe ale noastre, iar participarea României la un Campionat Mondial ne-ar da o doză de fericire de care avem atât de multă nevoie. Înțeleg foarte bine lucrurile astea, aș fi ultima persoană care ar refuza plăcerea unor veri ierni mondiale împreună cu tricolorii. Nu cred că fotbalul sau competiția ar trebui taxate; nu au nici o vină că au ajuns pe mâna unor fomiști. Putem să ne bucurăm de fotbal și să îi criticăm în același timp conducerea, să cerem ca lucrurile astea să se oprească. Dacă nu ne pasă de muncitorii morți pe șantierele din Qatar, de jurnaliștii uciși din Arabia Saudită, poate ar trebui să conteze măcar poza de mai sus. Ne aduce aminte că FIFA e responsabilă pentru validarea unui regim care a provocat un război la granițele țării care ne afectează major.
PS: Trimit mai târziu decât de obicei această ediție care acoperă și slotul de la începutul noului an. Ne revedem în jurul datei de 15 ianuarie. Crăciun fericit tuturor urmăritorilor și urmăritoarelor. Sper ca noul an să fie, în sfârșit, mai liniștit decât cei care au trecut și să ne aducă mai mult împreună. Putem începe în teren sau tribună, printre ultimele locuri care mai au, azi, puterea asta.
Știai de asta?
Și, pentru că, pupatul curului murdar al diferitelor dictaturi nu e o practică nouă la FIFA, îți recomand această colecție de imagini puse cap la cap de The Guardian. Să nu uităm, deci, că instituția care coordonează fotbalul mondial are în palmares nu doar turnee memorabile, ci și, indirect, opozanți omorâți în închisori, holocaust sau sclavie modernă.
Fani patrimoniu
Am în continuare acțiuni la Manchester United pentru că am decis că familia Glazer nu va deține totul din prima mea dragoste.
Pe la jumătatea anilor 2000 familia Glazer (un om de afaceri american și copiii săi) a cumpărat majoritatea acțiunilor la Manchester United. Așa cum se întâmplă în general, pe genul ăsta de oameni nu îi duce capul mai mult decât să facă bani din ceva construit de alții, așa că au scumpit biletele la meciuri și au distrus orice formă de legătură dintre club și comunitatea locală crescut prezența brandului pe piața internațională. O parte dintre suporteri nu s-au regăsit în noua versiune a clubului așa că și-au făcut propriul club, United of Manchester, în care patronii au interdicție. Scurt metrajul de mai jos ne arată că jocul ăsta nu trebuie să fie neapărat doar despre rezultatele din teren. E ceva mult mai serios de atât.
Nu strâmba, cu mustața ta!
Fotbalul nu este diferit de muzică, armonia și inima, flerul și determinarea contează și pe teren: la momentul potrivit, un solo este binevenit, dar toată lumea din orchestră trebuie să cunoască bine partitura, iar la final aplauzele (sau huiduielile) trebuie împărțite între toți, în mod egal.
Enzo Bearzot a antrenat echipa Italiei care a câștigat Campionatul Mondial din 1982. Dar nu pentru asta îi citești vorbele, ci pentru că am apreciat mereu oamenii care își dau seama că diferențele dintre fotbal și artă sunt destul de șterse.
FC Newsletter OST
E 1996. Doi băieți care aveau deja în palmares câteva hituri reușesc unul dintre live-urile iconice ale sfârșitului secolului 20. Concertul a avut o energie aparte, în contextul în care Oasis au cântat acasă, pe stadionul pe care l-au privit de nenumărate ori din tribună, împreună cu ceilalți fani ai lui Manchester City. Între timp, oamenii s-au certat, s-au împăcat și s-au certat din nou; și, pentru că un lucru n-au uitat vreodată, banii pe show, se reîntâlnesc pe scenă în 2025. Din păcate, Maine Road, vechea casă a celor de la City nu mai există. Premium Residence, barieră și parcare privată, la 5 minute de metrou, se potrivea mai bine cu noile aspirații de clasă ale patronilor arabi ai clubului. Oasis Seniors vor performa într-un parc de la marginea orașului. Poate că e mai bine; foamea unora de a mulge niște bani din nostalgia oamenilor avea șanse mari să fută memoria unui moment istoric.
PS: FC Newsletter OST e un playlist pe care adun cântece dedicate fotbalului. Unele merg la petreceri, altele sunt bune ca să îți impresionezi tovarășii sau ca să ai pe ce să te emoționezi după câteva beri. Îl găsești aici. Va crește cu fiecare ediție. Primesc dedicații.