Englishman in Liga a V-a. Despre farmecul fotbalului amator cu care federația nu știe ce să facă
+ jocuri video, Napoli, gândaci și hip-hop francez
Părerea ediției
Pe la începutul primăverii,
(căruia îi mulțumesc pentru pozele din acest material) mi-a povestit despre FC Internațional, o echipă din Liga a V-a pe care a început să o urmărească în urmă cu un an pentru un proiect foto. De la câteva fotografii la meciuri, azi a ajuns să facă parte din staff-ul clubului, având gânduri serioase legate de evoluția spre Liga a 4-a. Ce i s-a părut atât de interesant la un club care joacă pe ultima treaptă a fotbalului bucureștean? Poți afla din interviul pe care l-a dat în penultima ediție din .
Povestea echipei m-a făcut curios să aflu cum vede fotbalul local un om venit dintr-o țară cu o cultură sportivă mult mai dezvoltată, așa că l-am rugat pe Alexandru să mă pună în legătură cu Lee Hawkins, britanicul care a avut ideea înființării clubului. Am vorbit peste 40 de minute despre costurile fotbalului de amatori de la noi și din Anglia (hint: e mai ieftin la ei), despre personalitatea stadioanelor de cartier din capitală (hint: avem același preferat) și despre legătura indisolubilă dintre fotbalul britanic și pub-uri (hint: primul nu ar exista fără ultimele). Am editat interviul (și am folosit IA pentru fluidizarea traducerii) pentru a nu da complet peste cap formatul newsletterului.
Cum i-a arătat cariera în fotbalul britanic?
Când eram mai tânăr, obișnuiam să joc pentru echipa de tineret Newcastle Blues Star, care activa în diviziile inferioare. Pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că nu sunt suficient de bun ca să devin profesionist, dar tot voiam să joc. Așa că am încercat în ligile de jos, cam cum fac și aici la nivel de AMFB. Am jucat pentru o echipă care și-a schimbat numele de multe ori, deși rămânea același club. În Anglia, cel puțin în diviziile inferioare, de obicei găsești un pub care îți plătește echipamentul și terenurile pentru tot sezonul, atâta timp cât mergi acolo în fiecare duminică după meci, ca să bei și să mănânci. Așa făceam și noi, și astfel am devenit o comunitate, nu doar o echipă de fotbal. Deci, dacă vrei să îți zic numele echipelor, acestea au fost Chapel Park, care era numele unui pub, Peregrine, care era numele unui pub, Jingling Gate, care era tot numele unui pub. Era aceeași echipă, doar că mergeam la pub-uri diferite; când unul nu ne mai dădea bani, mergeam la alt pub și tot așa. Am fost și foarte buni într-o perioadă; am câștigat campionatul, am câștigat cupa, am făcut eventul, am avut niște jucători grozavi.
Cum a importat un pub bucureștean cultura fotbalului britanic de ligă inferioară?
M-am mutat aici când aveam 32, poate 33 de ani, și am găsit niște oameni cu care să joc 11 contra 11. Am simțit că printre ei erau mulți băieți grozavi, toți cu multă voie bună care îmi amintea de vremurile din Anglia. Am zis că am putea face o echipă foarte bună dacă am combina cele două echipe. Ne-am interesat ce posibilități avem și am vorbit cu Mike, de la Mojo, care a promis că ne va sponsoriza, adică ne va cumpăra echipamentul. De aceea avem Mojo sponsor pe piept. Să fiu sincer, nu știam la ce să mă aștept, credeam că o să fie exact ca în Anglia, unde doar aduni un grup de băieți, plătești taxa de ligă și, gata, joci. Mi-am dat însă seama că erau mult mai multe de făcut: a trebuit să înființez o asociație, să mă înregistrez la taxe și multe altele.
Cât de greu i-a fost să înscrie o echipă nouă în Liga a V-a din București?
Ținând cont de faptul că vorbim de un nivel de amatori, mi s-a părut incredibil de greu. Cantitatea de lucruri pe care trebuie să le facem… încă mi se pare incredibil. Practic, putem promova în Superligă, ceea ce înseamnă că trebuie să respectăm aceleași reguli, ceea ce e o nebunie, pentru că nu o să promovăm niciodată în Superligă, pur și simplu nu o să se întâmple. Îți dau un exemplu care mă enervează la culme: există o oră oficială de start pe care trebuie să o respecți. Uneori unii dintre jucătorii mei lucrează și nu pot să vină la ora aia, dar ar putea să ajungă mai târziu, așa că meciul s-ar juca foarte bine la o altă oră. Ca să-ți mai dau o comparație, în Anglia primeam finanțare de la un bar, găseam un teren, totul ne costa pe la 500 de lire pe an. Cam cum s-a întâmplat și aici cu FC Internațional; partea asta e cam la fel. Problema e că aici terenurile sunt mult mai scumpe. În Anglia poți să găsești un teren cu 500 de lire, orice fel de teren, dar aici trebuie să ai gard împrejmuitor, locuri pentru fanii oaspeților. Noi nu avem fani, suntem o echipă de amatori, dar ne sunt impuse aceleași reguli ca în Liga 1. E ridicol! Rolul AMFB (Asociația Municipală de Fotbal București, ramură a FRF), în opinia mea, este să ne ajute să jucăm fotbal, dar din experiența personală, 90% din ceea ce fac ne împiedică să facem asta.
Unde i-a plăcut cel mai mult să joace fotbal în București?
Multe dintre micile stadioane sau terenuri de fotbal au atât de mult caracter. De exemplu, am jucat contra Venus, care au fost foști campioni ai României în anii ’20 sau ceva de genul. Așadar aflăm de această echipă, și ne gândim: „Oh, jucăm în deplasare, mă întreb cum o să fie stadionul lor?” Ajungem acolo și, înainte de meci, trebuie să dăm găinile afară de pe teren. Da, alergau cocoșii liber, parcă era și o capră, și a trebuit să o alungăm de pe teren înainte de meci. Mă gândeam, wow, așa ceva nu s-ar întâmpla în Anglia. Chiar îmi plac genul ăsta de lucruri. Ador să intru într-un vestiar care mic, vechi, care are, poate, o formă ciudată. Nu vreau să spun că e în paragină; cred că o expresie mai bună ar fi că are caracter, știi? Multe terenuri mici au istorii bogate, deși știi că există doar pentru că oamenii care au jucat aici sau cei care au condus echipele iubesc fotbalul, și au făcut totul doar pentru dragostea față de joc.
Din punct de vedere al calității terenului, cel mai bun pe care am jucat este Țiriac. E extraordinar, adică e ca iarba naturală, deși e gazon sintetic. Au două sau trei terenuri acolo, dar terenul principal pe care îl au a fost grozav. Pentru facilități aș alege, BDI Arena, e nouă, e pe aceeași șosea cu Țiriac, spre nord, dar e în Ilfov. Se construiesc multe clădiri noi, dar au un teren frumos, au multe terenuri mici, au un restaurant drăguț și un bar, iar vestiarele sunt grozave. Dacă echipa mea ar putea să joace aici, aș alege terenul ăla, dar nu ne lasă, pentru că e în Ilfov. Ăsta e un alt lucru care nu-mi place. În București sunt doar vreo șapte terenuri. Am jucat săptămâna trecută pe Stadionul Olimpic, e în capătul Berceniului, la granița cu Ilfov. Aici avem voie să jucăm, deși stadionul e mai departe decât BDI Arena de Universitate, adică de centrul Bucureștiului. Faci 10 minute în plus cu mașina, dar regulamentul nu ne lasă să jucăm acolo.
Apoi mai e Tracțiunea, care e și mai departe, mai ales că aștepți câte o oră ca să treacă trenul până intri în cartier. Dar îmi place terenul ăla, e unul dintre preferatele mele. Cred că, din punct de vedere al caracterului, e probabil cel mai intimidant. Suporterii pe care îi au sunt puțin nebuni, fiecare dintre jucătorii lor e gata de luptă, ceea ce îmi place, apropo; nu mă plâng. Îmi amintește de ceea ce aș numi fotbal amator adevărat. Terenul nu e grozav, toate porțile sunt puțin înclinate spre spate, vestiarele lor sunt peste drum, într-o clădire semi abandonată. Dar, din punct de vedere al caracterului, cred că terenul ăla e cel mai bun; dacă vrei să intimidezi o echipă, acolo trebuie să joci.
Din punct de vedere al caracterului îmi mai place mult și Aversa. E chiar lângă lac, iar gazonul e destul de bine întreținut, chiar dacă la prima vedere nu pare. Tribuna veche e grozavă, o ador, iar tribuna de pe cealaltă parte mai are doar câteva scaune și bănci. Dar ai lacul lângă, cu o mică zonă de bar sub tribună și o terasă.
Și ar mai fi Frăția București. O nebunie. A fost unul dintre primele noastre meciuri, înainte să fim oficial o echipă. Am jucat cu ei într-un amical. Iarba, pe jumătate din teren, era până la glezne, iar pe cealaltă jumătate nu era deloc. Aveau câini maidanezi pe margine… vestiarele, iarăși, pline de caracter. Și apoi, când te apropii cu mașina, pare că ești într-o zonă de război, cu clădiri dărâmate și uzina electrică în spate.
Iar stadionul care mă frustrează cel mai mult este Agronomie, pentru că ar putea fi grozav, dar nu este. Ai acolo toate acele terenuri mai mici în jur, pe care le-ai putea folosi mai bine. Terenul în sine e bun, dar e amenajat pe beton, așa că e foarte greu să alergi pe el, pentru că îți face rău la genunchi, la glezne. În plus, nu există alte facilități în jur, nici măcar un loc de unde să cumperi apă. Mă uitam la el și mă gândeam că dacă aș fi eu responsabil de acest spațiu, ar avea mult mai multe de oferit.
Care sunt diferențele culturale cele mai evidente pe care le-a observat la echipă?
Cred că fotbalul e la fel peste tot. Toată lumea îl iubește cam din aceleași motive. Dar mersul la bar după meci e cu siguranță diferit. Așa că da, dacă ar fi o zi frumoasă și însorită la Aversa și aș spune: „Cine vrea o bere? Hai pe malul râului ca să bem câteva beri înainte să plecăm acasă”, de obicei s-ar băga doar britanicii. Asta e o mare diferență, pentru că noi suntem obișnuiți să jucăm fotbal și apoi să mergem la pub. Cei care nu sunt britanici iau fotbalul mai în serios ca echipă, în timp ce noi îl vedem mai mult ca pe o ocazie să jucăm și să bem ceva după.
Dacă ți-a plăcut povestea FC Internațional îi poți susține cu o donație la Swimaton. Nu își propun să ajungă în Liga Campionilor, ci să evolueze ca echipă multinațională de amatori, o categorie vitală pentru sănătatea fotbalului local.
Știai de asta?
Zilele trecute am jucat Despelote, un joc video realizat de doi producători independenți. Acțiunea se petrece în 2001, în perioada calificării Ecuadorului la primul Campionat Mondial din istorie. Nu am simțit cât de repede au trecut cele patru ore de nostalgie confortabilă indusă de personajele și momentele jocului. Am râs mult la scena nunții pe care bărbații au pus-o pe pauză ca să se îngrămădească în fața unui televizor pe care se transmitea un meci vital pentru calificare. Mi-am adus aminte de un eveniment similar din 1999, de la mine de la țară. Vecinii au programat nunta înainte să știe că în aceeași zi România avea să joace contra Ungariei, meciul de revenire al lui Hagi la națională. Până pe la 11 noaptea, când s-a terminat meciul, vedeai vreo față de bărbat în cortul nunții. Au apărut toți, în același timp, deja beți și cu un chef monstru de petrecere. Dacă asta nu te-a convins să încerci jocul, poate o face grafica…
Fani patrimoniu
Weekendul trecut a adus la Napoli al patrulea titlu de campioană a Italiei. Dacă pe Pământ soarele a dispărut după valurile de fum care au înecat orașul, îți dai seama ce a fost acolo sus, în cerurile din care Maradona s-a uitat la meci?
Nu strâmba, cu mustața ta!
Deci, știi, dacă ar fi să descriu Sig Rovers ca pe o insectă, aș spune că suntem un club de fotbal gândac de bucătărie, pentru că niciodată nu ne vei ucide. Nu vom muri niciodată. Ne vom întoarce mereu luptând. Nici măcar o bombă nucleară nu ne-ar ucide.
Gerry O’Connor este suporter al Sligo Rovers, echipă irlandeză pe care nu o să mă dau mare că o știam până să văd documentarul de la Copa 90 despre fotbalul irlandez. Nu poți să nu apreciezi genul ăsta de caterincă pe care cred că o auzi des pe la baza piramidei fotbalistice de la ei. Unii suporteri prin partea noastră de Europă se visează apărători ai creștinătății sau alte fanfaronade de genul. Hai să ne calmăm și să ne mai și luăm la mișto, ca băiatul ăsta. E mult mai sănătos pentru noi și pentru cei din jur.
FC Newsletter OST
Médine este un rapper vecin cu Anglia, originar din Le Havre. Piesa lui de azi nu vorbește prea mult despre fotbal. Are, însă, două versuri care mi se par foarte interesante, pentru că descriu bine construcția identităților naționale.
Sunt mai british decât Elizabeth / Când port pe mine culorile lui Manchester United
Deci, ce te face mai britanic, identificarea cu o familie care face căruțe de bani pe spinarea statului englez sau cu echipa iubită de jumătatea unuia dintre cele mai mari orașe muncitorești din țară?
PS: FC Newsletter OST e un playlist pe care adun cântece dedicate fotbalului. Unele merg la petreceri, altele sunt bune ca să îți impresionezi tovarășii sau ca să ai pe ce să te emoționezi după câteva beri. Îl găsești aici. Va crește cu fiecare ediție. Primesc dedicații.